Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Atacant de la Porto, pentru Poli Timișoara. Rodirlei ”Rodi” Jose Ascensao Duarte a semnat cu bănățenii

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

După ce săptămâna trecută s-a antrenat alături de elevii lui Dan Alexa, ”Rodi” a trecut fără probleme testele medicale, iar astăzi a fost ”înregimentat” oficial.

Președintele clubului bănățean Ion Timofte l-a prezentat pe Rodirlei Jose Ascensao Duarte. Conducătorul clubului alb-negru a explicat și care sunt motivele aducerii lui.

”Rodirlei și-a făcut junioratul și primii ani de seniorat în Portugalia. Deși a jucat în diviziile inferioare din Portugalia, are calitate și credem că poate fi util în linia noastră de atac, pentru a marca golurile care ne lipsesc deocamdată. Din august am dorit să îl aducem, dar a durat foarte mult până am obținut viza.

A venit săptămâna trecută, imediat după rezolvarea formalităților. A făcut vizita medicală, l-a văzut și echipa tehnică la lucru. Sperăm să fie atacantul care să dea golurile la noi.

Un jucător cu o tehnică bună, de explozie. Are puțin de recuperat fizic, iar din acest punct de vedere e bine că nu jucăm în această săptămână” a spus Timofte, despre noul atacant al clubului.

”Mă simt bine aici. Condițiile sunt foarte bune și pot să progresez. Sper să mă simt bine, să pot ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele. Am prieteni care au jucat în România, dar pentru mine totul este nou, dar este o nouă etapă în cariera mea.

Sper să pot să-mi demonstrez valoarea și să mulțumesc prin asta persoanele care au avut încredere în mine. Am avut momente când m-am întristat că am avut de așteptat până la finalizarea formalităților, credeam că va dura mai puțin. Poli este o echipă bună, cu jucători de calitate.

Acum trebuie să muncim ca să recuperăm punctele pierdute. Sunt conștient că sunt așteptări mari de la mine. E normal, Timișoara este un club important și lumea așteaptă multe nu numai de la mine, ci și de la toți jucători”, a declarat ”Rodi” la prima conferință la care a luat parte din postura de jucător al alb-negrilor.

foto:acspoli.ro

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore