”Speranța” lui Poli, Cristi Bărbuț, vrea revanșa în fața publicului, vineri, cu FC Bihor

- Advertisement -

Neutilizat în partida amicală cu FC Hunedoara, pe care Poli a câștigat-o cu 5-0, mijlocașul Cristi Bărbuț a declarat că își dorește să reintre în teren după câteva zile în care s-a antrenat separat după o accidentare ușoară. ”Mă simt tot mai bine, sper că voi fi în plenitudinea forțelor pentru meciul cu FC Bihor. Antrenorul va decide dacă voi intra în teren, iar dacă voi evolua voi încerca să dau maxim pentru echipă, așa cum încerc de fiecare dată. Atmosfera de la echipă este bună, suntem încrezători că putem scoate maxim din următoarele jocuri!”, a declarat Bărbuț, pentru site-ul oficial al echipei, acspoli.ro.

Dezamăgit de rezultatul obținut de echipe pe terenul din Valea Domanului, Bărbuț vrea ca echipa pentru care evoluează să revină cât mai curând în fruntea clasamentului ligii a II-a. ”Ne-a durut eșecul de la Reșița, am analizat cauzele și acum trebuie să ștergem erorile pe care le-am făcut. Trebuie să ne revanșăm în fața publicului, deoarece știm că înfrângerile din acest start de sezon i-au dezamăgit pe cei care ne susțin. Îmi doresc ca vineri să avem parte de înțelegere și susținere din partea celor care vor veni pe stadion. Echipa va da 100% pe teren, asta garantăm. Sperăm să ne bucurăm din nou împreună de victorii!” a mai spus internaționalul de tineret.

Poli Timișoara va întâlni pe FC Bihor în cadrul etapei a VII-a a Ligii a II-a, Seria Vest, pe stadionul Dan Păltinișanu din capitala Banatului. Dacă elevii lui Dan Alexa au 9 puncte în clasament și ocupă locul 4 după 5 jocuri, FC Bihor se află pe poziția a 10-a în clasament, având 3 puncte din 5 partide. Meciul dintre cele două formații va avea loc vineri, 10 octombrie 2014, cu începere de la ora 17:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Robu, convins ca pesedistii vor fi pedepsiti teribil pentru demolarea Stadionului „Dan Paltinisanu”

Critici dure aduse de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, conducerii...

Stadionul „Dan Paltinisanu” ar putea deveni o amintire. Actul care se va vota in CJ Timis

Consiliul Judeţean Timiş face primii paşi înspre amenajarea unui...

Concurs la Teatrul Naţional Timişoara. Piesa câştigătoare care va fi pusă în operă în 2018

Ediţia din acest an a Concursului Național de Dramaturgie,...