Depreciere în linie a leului

- Advertisement -

Pe acest fond negativ, cursul euro a crescut ieri de la 4,4166 la 4,4236 lei, revenind, astfel, după trei şedinţe, peste pragul de 4,42 lei. Piaţa s-a deschis direct pe depreciere pentru leu, la 4,4220 lei, faţă de 4,4170 lei, la închiderea de miercuri. Volumele de tranzacţionare au crescut faţă de zilele precedente, iar transferurile s-au realizat între un minim de 4,4220 şi un maxim de 4,4260 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4210 – 4,4240 lei, revenirea spre nivelul de la deschidere datorându-se îmbunătăţirii evoluţiei marilor burse.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,4793 la 3,4929 lei, deprecierea leului fiind amplificată de evoluţia perechii euro/dolar. La rândul său, francul elveţian a crescut de la 3,6611 la 3,6654 lei.

Monedele din regiune se depreciau, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză cobora la 4,224 – 4,239 zloţi iar cea maghiară la 306,8 – 308,1 forinţi.

După circa o săptămână în care s-a situat în jurul pragului de 1,28 dolari, ieri perechea euro/dolar a scăzut la 1,2615 – 1,2674 dolari, evoluţia care s-a datorat creşterii incertitudinilor în privinţa parcursului pe care îl va avea economia europeană şi politica monetară a Băncii Centrale Europene.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2623 – 1,2670 dolari iar uncia de aur cu scadenţa săptămâna viitoare cobora la 1.235 – 1.240 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile...

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Francul elveţian a atins minimul ultimelor opt luni

Perioada analizată a fost una pozitivă pentru leu, acesta...