Record de Capitală Culturală Europeană: Timişoara are mai mulţi vizitatori decât Sibiul

- Advertisement -

Timişoara este din ce în ce mai atractivă pentru turişti. Conform cifrelor făcute publice de viceprimarul capitalei Banatului, Dan Diaconu, numărul celor care au decis să îşi petreacă un weekend sau chiar întreg concediul în oraşul care a câştigat titlul de Capitala Culturală Europeană a Culturii pentru anul 2021 a crescut semnificativ în ultima perioadă. Record

„Procentul de creștere a numărului de turiști străini, cazați în hoteluri în județul Timiș, în prima parte a anului 2017, față de aceeași perioadă a anului 2016 este 24,4 la sută. Dacă în 2016 Timisul se află pe locul 3, în spatele Brașovului și Sibiului, iată că în prima parte a anului curent am recuperat un loc, depășind Sibiul la acest indicator. Procentul de creștere este de asemenea unul mai mult decât încurajator, fiind de trei ori mai mare decât media națională. În condițiile în care județul are practic o singură destinație turistică de nivel internațional-Timișoara, spre deosebire de Brașov, Sibiu sau Constanța, rezultatele sunt extrem de bune”, a scris Dan Diaconu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Articole asemănătoare

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Tinerii timișoreni de la CSH vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică din Houston

Elevii echipei de robotică CSH de la Colegiul Pedagogic...

Din aceeași categorie