La evenimentul organizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu festivalul Les Films de Cannes à Bucarest vor fi proiectate, în premieră, alte două filme care au concurat pentru trofeele Cannes-ului: Clouds of Sils Maria, cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, și Le Meraviglie, distins cu Marele Premiu la Cannes.
Seara va fi prezentată de Irina Margareta Nistor și va avea oc duminică, 2 noiembrie 2014, cu începere de la ora 16:00. Evenimentul va debuta cu ”Le Meraviglie”, filmul regizoarei italiene Alice Rohrwacher, recompensat cu Marele Premiu la Cannes, al doilea ca importanță după Palme d’Or. În rolul principal apare debutanta Alexandra Maria Lungu, fiica unor imigranți români, care joacă alături de Monica Bellucci și Alba Rohrwacher, sora regizoarei. Actrița româncă, descoperită de regizoare pe când avea 11 ani, la o oră de religie, o interpretează pe Gelsomina, fiica unor fermieri italieni care duc o viață retrasă, într-un colț mirific de țară, având grijă de stupii lor de albine. Apariția unui băiat și a unei prezentatoare TV (Bellucci) în satul lor o fac să-și dorească o altfel de viață.
Seara va continua cu ”Clouds of Sils Maria”, al renumitului cineast francez Olivier Assayas, unul dintre cele mai apreciate filme din competiția Cannes 2014. Actrițele Juliette Binoche, Kristen Stewart și Chloë Grace Moretz, formează un trio fascinant într-un film despre o actriță (Binoche) pusă în fața provocării de a juca în aceeași piesă controversată despre două lesbiene care i-a adus celebritatea cu 20 de ani în urmă. Doar că, de data asta, trebuie s-o interpreteze pe femeia mai în vârstă dusă la disperare de iubita ei tânără. Provocarea o obligă să-și pună sub semnul întrebării statutul, viața, relațiile. O însoțește în acest demers asistenta ei, jucată de Kristen Stewart, vedeta din Twilight, în ceea ce presa internațională descrie drept cel mai bun rol din cariera ei.
Programul se va încheia cu mult așteptatul ”Winter Sleep”. Capodopera lui Nuri Bilge Ceylan, preferata juriului și a presei internaționale la ediția de anul acesta la Cannes, a câștigat Palme d’Or și Premiul FIPRESCI și este propunerea Turciei la Oscar. Winter Sleep e drama cehoviană a unui actor, proprietar al unui mic hotel într-un sat din podișul Anatoliei, care se confruntă cu propriul mariaj, cu cei din jur și cu sine însuși. „Una dintre cele mai importante realizări ale anului”, apreciază „Screen International”. Nuri Bilge Ceylan a câștigat deja alte trei premii importante la Cannes: Marele Premiu pentru Once Upon a Time in Anatolia (2011) și Distant (2002) și Premiul de regie cu Three Monkeys (2008).
Evenimentul este organizat de Asociația Cinemascop, promovat şi finanţat în Timişoara de către Primăria Municipiului Timişoara. Filmele vor rula în sala Filarmonicii Banatul, unde intrarea va fi gratuită. Accesul publicului se face pe baza taloanelor, care se vor găsi (în limita locurilor disponibile) la casieria Filarmonicii în ziua evenimentului.