Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Medicul-deputat Florin Birsășteanu susține că sunt bani pentru noul corp al Spitalului de Copii. Ce știe despre Centura Sud VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Fostul manager general al Spitalului Clinic Județean de Urgențe din Timișoara, Florin Bîrsășteanu, actual deputat PSD, a specificat marți că ”plângerile” primarului Timișoarei, Nicolae Robu, cu privire la lipsa banilor pentru ridicarea noului corp de clădire al Spitalului de Copii, sunt inutile și că banii ar fi fost alocați deja de Guvernul României. ”Am vorbit înainte de conferință cu managerul Spitalului. Firmele care lucrează trebuie să facă decontul, iar Primăria este cea care achită facturile către cei care au câștigat contractul. Banii sunt! Firmele n-au ajuns, probabil, la nivelul de decont, din câte mi-a explicat managerul Spitalului. Dar se lucrează, s-au adus materiale, s-a adus fierul-beton, s-a reușit decaparea care era pe tronsonul 1, pentru că sunt două tronsoane… Cert e că se lucrează, într-un ritm destul de bun” a explicat ieri deputatul PSD.

Deși în presa locală atacurile sunt aproape la ordinea zilei între Nicolae Robu și Titu Bojin, pe marginea acestui subiect, Bîrsășteanu susține că proiectul a fost asumat de social-democrați la nivel de Guvern și că nu vor lăsa Primăria să se ”chinue” de una singură cu ridicarea acestei clădiri. ”Guvernul va aloca în continuare bani pentru acest proiect. Nu știu sumele pentru că bugetul se va creiona în următoarea perioadă, dar cert este că vorbim despre un proiect asumat. Eu am avut o discuție concretă cu ministrul secretar de stat și cu ministrul sănătății și cu președintele Victor Ponta pe acest subiect și există, clar, intenția de a ajuta la terminarea cât mai rapidă a acestui obiectiv. Nu-l lăsăm doar în sarcina Primăriei finalizarea lui” a mai precizat fostul manager al Spitalului Județean.

Despre Centura Sud, crede în ”mai-marele” Bojin

În timpul conferinței de presă, Bîrsășteanu a fost întrebat dacă are cunoștințe despre posibilitatea ca orașul de pe Bega să beneficieze, până la urmă, de construcția segmentului de Sud al șoselei de centură, pesedistul menționând că este încrezător în ceea ce spune ”șeful” său din plan politic local. ”Eu iau de bun ce spune președintele partidului nostru, domnul Bojin, care a afirmat că acest proiect se va face și nu am nicio îndoială că nu-l vom duce la bun sfârșit” a conchis deputatul.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore