Nicolae Robu și-a făcut apariția în Piața Victoriei, sâmbătă seara, pe finalul protestului tinerilor timișoreni care s-au săturat de clasa politică actuală, dar mai ales de atitudinea actualei conduceri a țării. Edilul a ”vegheat” asupra desfășurării evenimentului, pe care chiar el l-a aprobat zilele trecute, celor doi tineri, studenți, unul al Universității de Vest, iar cel de-al doilea la Universității Politehnice din Timișoara.
Edilul-șef al capitalei Banatului a ajuns în Piața victoriei după o vizită efectuată în județ și nu a ezitat să-l acuze pe Victor Ponta pentru vizita făcută pe ascuns, ieri, în județul Timiș, fugind practic de o întâlnire cu timișorenii. ”Mi se pare destul de ciudat pentru un pretendent la poziția de președinte al României, să treacă prin, sau pe lângă -nici nu știu exact pe unde a fost- al treilea oraș al țării și să evite o întâlnire cu cetățenii acelui oraș. Este uimitor și mi se pare descalificant” a catalogat Robu ceea ce a făcut Ponta, ieri.
În ceea ce privește manifestația din Piața Victoriei, Robu dă dreptate timișorenilor scârbiți de ”o parte a clasei politice” și susține că se bucură că poate vedea o astfel de manifestație civică fără ca aceasta să fie organizată de o anumită structură. ”Mitingul arată că tineretul nu mai stă indiferent la ce se întâmplă în societate. Și este un lucru foarte bun că studenții, majoritatea participanțiilor sunt studenți, doresc să își spună cuvântul. Au ieșit să ia atitudine în primul rând față de ceea ce s-a întâmplat în diaspora, unde cetățeni ai României au fost batjocoriți pur și simplu, fiind nevoiți să stea ore în șir la vot, mulți dintre ei puși în situația de a nu-și putea exercita dreptul constituțional la vot. Au mai protestat și pentru faptul că ei, însăși studenții Timișoarei, la fel ca în alte orașe din țară, nu au putut să voteze în condiții normale, fiind nevoiți să stea ore în șir la coadă, fiind puși și ei în situația să nu-și poată exercita dreptul la vot. De asemenea, au luat atitudine și față de ce se întâmplă, în general, negativ în societatea românească, atitudine față de lucrurile negative care caracterizează o parte a clasei politice românești. În opinia mea este un lucru de salutat că societatea civilă reacționează că, iată, există atât civism în situațiile limită, încât se poate organiza, fără implicarea unor forțe structurate, un miting cu participarea unui număr important de oameni, câteva mii bune de participanți” ne-a spus primarul timișoarei.
Revenind puțin la vizita primului ministru, care a avut loc ieri, la Variaș, o comună din județul Timiș, acpolo unde Ponta a promis că va cere ca șoseaua de centură a Timișoarei să fie inclusă totuși în Master Planul de Transport al țării, Robu susține că Premierul i-a făcut de râs pe mai marii PSD din județul nostru. ”Tocmai am postat pe Facebook o replică la această declarație a lui Victor Ponta. N-a făcut altceva decât să-i facă de râs, fără voie, pe colegii lui de partid, pe liderii PSD-ului din Timiș, care susțineau sus și tare că nu e nevoie ca Centura să fie prevăzută în Master Plan. Iată că și premierul și ministrul Transporturilor, Ioan Rus, au spus că se va corecta Master Planul și că se va trece Centura acolo. Haideți să ne întrebăm, de ce or fi făcut, oare, acest comentariu? Vă spun eu: în urma faptului că au primit de la primarul timișoarei o adresă oficială prin care s-a cerut în termeni categorici și chiar ultimativi, aș spune, să se aducă această corecție Master Planului și s-a datorat faptului că 15.000 de timișoreni au semnat pentru susținerea acestui demers al Municipalității în interesul Timișoarei. 15.000 de timișoreni au semnat în interesul lor, că aici n-a fost vorba de politică. Și nu putem fi ignorați atunci când suntem solidari. Cred că și această experiență trebuie să rămână ca o lecție pentru noi. Trebuie să învățăm că atunci când avem de luptat pentru obiective majore, să ne unim, să o facem cu toată forța pe care categoric că o avem” a adăugat edilul timișorean.
[responsive_youtube