Așa cum a promis și în campania electorală și mai apoi și de când a fost ”uns” ca președinte al României, Klaus Iohannis se implică activ în ceea ce se vrea a fi ”justiție independentă”, fostul primar al Sibiului venind cu sugestii suplimentare pentru funcția de Procuror General. ”Între membrii CSAT ar trebui să se regăsească şi Procurorul General”, a spus ”Neamțul”, precizând că acest lucru ar putea să fie făcut în perspectiva consolidării sistemului judiciar, scrie Mediafax.
În plus, Iohannis a precizat că CSM, Înalta Curte de Justiţiei şi Casaţie şi Parchetul General ar trebui să aibă drept de iniţiativă legislativă, pentru că reprezintă instituţii de aplicare a legii şi guvernare a Constituţiei.