18 – 21 OCTOMBRIE 2012
EDIŢIA I
Prima ediţie a Festivalului Baroc începe la Timişoara
Primăria Municipiului Timişoara în colaborare cu Asociaţia „Festivalul Baroc Timişoara” organizează în perioada 18 – 21 octombrie prima ediţie a Festivalului Baroc, pentru a marca ziua de 18 octombrie 1716, dată la care prințul Eugeniu de Savoya își face intrarea triumfală în cetatea Timişoarei.
Fiind considerată de mulţi bănăţeni ca cea mai importantă zi din istoria Timişoarei, ziua de 18 octombrie a fost declarată zi de importanţă locală, prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 359 din 25 octombrie 2011.
Manifestările se vor desfăşura după următorul program:
Joi, 18 octombrie 2012
ora 17.00-Cuvânt de deschidere: D-nul Primar Nicolae Robu
– Asociaţia „Festivalul Baroc Timişoara”- Membru Fondator Marius Gaita
ora 17.30 – File din Istorie –prezentarea unor documentare istorice despre trecutul cetăţii Timişoara (epoca otomană, cucerirea austriacă şi dezvoltarea cetăţii în epoca imperială) – filme realizate de Sergiu Galiş (Filarmonica-Sala Capitol)
ora 18.15 – Aprinderea a 140 de lumânări la bustul lui Eugeniu de Savoya de pe Aleea Personalităţilor. Legenda spune că în seara datei de 18 octombrie 1716, la lumina a 140 de lumânări a avut loc un Te Deum închinat victoriei;
ora 19.00 – Concert simfonic „Vă place Bach?”, integrala de suite de violoncel Răzvan Suma (Filarmonica-Sala Capitol)
Vineri, 19 octombrie 2012
Ora 16.00 – Piata Unirii – Reinterpretarea barocului în modernitate, prezentare de modă „Piaţa Palatului Baroc”, eveniment de artă stradală cu studenţii Facultăţii de Artă, coordonator prof. Univ. Dr. Tulcan Elena Minodora
ora 17.00 – Piata Unirii -“Trupa Mini Merlin a teatrului de papusi Timisoara impreuna cu Radio Timisoara em. “Piti show” prezinta Dansuri interactive cu publicul: Menuette, Aunelu Aunelu, Taranterlla, Hora, Perinitza.
Mediator: Eva Labadi Megyes ;Sonorizare: Mircea Chiu
Ora 18.00 – Spaţiul expoziţional din Piaţa Victoriei 5
–Expoziţie de documente de epocă şi imagini reprezentând uniforme militare ale Garnizoanei Cetăţii Timişoarei şi ale unităţilor imperiale în perioada barocă (Biblioteca Judeţeană);
-Prezentarea armelor originale ale perioadei cuceririi de către austrieci a cetăţii turceşti Timişoara. Prezintă Zoran Marcov şi Sergiu Galiş (Muzeul Banatului);
Sâmbătă, 20 octombrie 2012
Ora 11.00 – 12.00 – Acrobaţii pe coardă elastică, în Piaţa Unirii;
ora 11.00 – Teatrul Merlin la sala baroc a Muzeului de Arta, spectacolul Giovannino, pentru regizoarea Mona Marian – –Asociatia “Festivalul Baroc Timisoara” va dona banii in contul Monei Marian
Cluburile “LIONS” si “LEO “din Timisoara organizeaza o expozitie cu desene ce reprezinta măşti din peroada barocă. Acestea vor fi scoase la vânzare, sumele adunate urmând a fi folosite în scopuri caritabile.
Ora 12.00 – parada costumelor de epocă pe traseul Piaţa Unirii – E. de Savoya – str. Mărăşeşti cu Fanfara Timişoara Big Band
Ora 13.00 – Să dansăm baroc cu Noua Acropolă (demonstraţie de dans) în faţa Sinagogii de pe str.Mărăşeşti
Ora 13.30 – Parada se va încheia în acorduri de muzică barocă interpretată de elevii Şcolii Populare de Artă Timişoara şi va fi urmată de o prelegere despre Barocul în Banat cu dna prof. univ. dr. Rodica Vârtaciu şi de o nouă serie de documente istorice despre trecutul cetăţii Timişoara cu Sergiu Galiş, prezentate în Sinagoga din Cetate
Duminică, 21 octombrie 2012
Ora 9.00 – Piti Show BAROC cu Radio Timişoara – transmisiune directa (Sala Baroc a Muzeului de Artă. Intrare libera)
Asociatia “Festivalul Baroc Timisoara” organizeaza la Muzeul de Arta si in Piata Unirii un spectacol de muzica , dansuri si arta stradala:
Ora 18.00 – Muzeul de Arta – Sala Baroca
Ensemble Musica Profana:
Caius Hera-teorba & chitara baroca ,Judit Andrejszki-soprana & clavecin, Kállay Katalin-flauto dolce, Szabó Zsolt-viola da gamba
Company Canario Historic Dance Ensemble:
Aranyos Ágota, Gábor Norbert, Ragoncza Anikó, Ragoncza Imre
Ora 19.30 – Piata Unirii
Trupa Shadows ” Specialisti in arta manipularii focului “:
Adelina Cioată, Ramona Cismaru, Cristina Florea , Costin Bleotu