În urmă cu două zile, în jurul orei 18:20, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Săcălaz au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza comunei, iar când au intrat în ”amănunte” au rămas muți de uimire. Aceștia au cosntatat că vehiculul nu este înmatriculat în vederea circulaţiei pe drumurile publice, autorizaţia de circulaţie provizorie fiind expirată, iar şoferul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, are permisul de conducere retras.
MAi mult decât atât, întrucât şoferul emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Șoferului inconștient i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept i-a fost suspendat şi conducerea unui vehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.