Luni, 27 aprilie 2015, în jurul orei 20:00, poliţiştii de la Postul de Poliţie din Giroc au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost reţinut de agenţii de pază ai unui magazin, în timp ce sustrăgea bunuri.
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că bănuitul a fost depistat după ce a trecut de casa de marcat a unui magazin având asupra lui mai multe materiale folosite în construcţii (pastă decapantă, aliaj pentru lipit, fir etanş pentru lipit) neachitate.
Prejudiciul, în valoare de 1.300 de lei, a fost recuperat în totalitate de poliţişti, bunurile fiind predate păgubiţilor.
Hoțu s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestuia.