Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Sfaturi și exemple practice legate de cele mai noi tendințe în resurse umane la HR Summit Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Pe parcursul celor două zile de eveniment cei 120 de participanți și 14 speakeri au abordat teme diverse legate de managementul talentelor, programe de beneficii, concediul de odihnă, employer rebranding, motivarea echipelor cu buget zero, dar și tehnici de inovare și creativitate în HR.

Radu Panait (IBM), Lucian Ivan (Bergenbier), Roxana Dobrescu (AVON), Ioana Toma (Urgent Cargus), Alina Rădulescu (Scandia), Mihai Găvan (Romanian Software), Aneta Neagomir (Grup Sapte), Sorin Anghel (Signal Iduna), Andreea Suciu (Noerr), Mădălina Bălan (HART Consulting), Monica Soare (Artwin Consulting) sunt doar câteva dintre numele care au fost prezente pe 23 și 24 aprilie la cea de-a doua ediție HR Summit Timișoara.

Două dintre cele mai apreciate teme de discuție ale acestei ediții au fost: construirea unor departamente de recrutare în cadrul companiilor și legislația muncii privind modalitatea în care se acordă concediile de odihnă.

În cadrul HR Summit Timisoara, Radu Panait, Recruitment Leader Central Eastern Europe&Russia IBM, le-a arătat celor prezenți modalitatea prin care poate funcționa o organizație de recrutare bazată doar pe resurse proprii, fără a folosi ajutor din partea agențiilor. Acesta a oferit exemple concrete din cadrul companiei în care activează, unde a reușit să diminueze bugetul alocat recrutării prin intermediul agențiilor și să folosească acești bani pentru propriul department de Resurse Umane. În acest sens a adus în discuție și importanța conținutului pe care o organizație îl distribuie pe site-ul companiei dar și pe rețelele de socializare, dar și recompensarea și bonusarea oamenilor de HR în baza rezultatelor obținute în recrutare și selecția persoanlului.

Andreea Suciu, Head of Employment & Pensions Department în cadrul Noerr, a vorbit la HR Summit Timișoara despre “Top 5 cele mai controversate întrebări privind solicitarea și acordarea concediului de odihnă”. Pornind de la noile prevederi legale, potrivit cărora, în cazul salariaților care se află în situația în care nu au putut să își efectueze concediul de odihnă anual din motive justificate, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni. Aceasta perioadă va începe cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. La HR Summit Timișoara, Andreea le-a oferit participanților sfaturi practice legate de gestionarea acestor situații. În plus, avocatul specializat în Legislația Muncii le-a vorbit specialiștilor prezenți și despre unica situație în care concediul de muncă neefectuat poate fi compensat în bani.

Dupa 7 ediții desfășurate în Cluj Napoca, Timișoara și Iași, HR Summit va reveni în capitala Moldovei cu un nou eveniment HR Summit, care va avea loc în perioada 8-9 octombrie la Iași. HR Summit este cea mai importantă platformă regională dedicată industriei de resurse umane și management din România și aduce în același loc specialiști HR, manageri, headhunters, administratori de companii, reprezentanți media, reprezentanți ai mediului universitar, dar și alți participanți care activează în sectorul HR&Management din România.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore