Masonii din România și Academia Română au premiat Universitatea de Vest Timișoara

- Advertisement -

”Ajunsă la ediția a V-a, Gala Premiilor MLNR promovează și recompensează spiritul creator, inovator și inventiv al poporului român în domenii vitale pentru destinul nostru colectiv. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Academia Română și mediul academic”, se arată într-un comunicat transmis redacției noastre de reprezentanții Universității de Vest din Timișoara.

”Cea mai de preț resursă a unei universități este cea umană, iar instituția pe care o reprezint se bucură de specialiști de prim rang, cu un statut special în rândul profesioniștilor de pe plan național și internațional. Rezultatele colegilor noștri, precum cele ale doamnei Dana Petcu și a domnului Silviu Cerna, reușesc să pună Universitatea, Timișoara și țara pe harta cercetării mondiale. Mai mult decât atât, avem specialiști români pe care am reușit să-i aducem în țară, plecați fiind în Europa, SUA sau Japonia. Acum, ei lucrează alături de noi și produc rezultate remarcabile”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Evenimentul, organizat la data solstițiului de vară, pe 21 iunie, este considerat de inițiatori ”o sărbătoare anuală a minților strălucite și a talentului românesc” și se bucură nu numai de sprijinul Academiei Române, ci și a Universităților de renume din țară.

Prof. univ. Dana Petcu a fost premiată pentru grupul de lucrări ”Cloud/Multi-Cloud Computing”. Cadrul didactic predă la Departamentul de Informatică al UVT și este directorul unui spin-off de cercetare. Dana Petcu este un prolific cercetător în domeniul calcului distribuit și, în special, calcului bazat pe cloud. În ultimii zece ani a realizat peste 180 de lucrări și s-a implicat în peste 50 de proiecte de cercetare, dintre care 12 în coordonare.

Prof. univ. dr. Silviu Cerna a fost premiat pentru lucrarea ”Politica Monetară”, Editura Academiei Române, 2014. Silviu Cerna este economist, doctor în Economie, specializare în Finanțe, prof. universitar, conducător științific de doctorat, fost decan și șef de catedră, fost membru al Consiliului de Administrație al BNR. Este autor al unui număr de 12 cărți și tratate și al unui număr de peste 250 de studii și articole științifice privind sistemul monetar, politica monetară și stabilitatea financiară.

Anul trecut, UVT a câștigat, prin prof. univ. dr. Simona Sava, Premiul ”Spiru Haret” pentru Educație, Mediu și IT.

În cadrul festivității organizate la Ateneul Român din București, au fost acordate șapte premii a câte 10.000 euro fiecare, pentru excelență în domenii de referință. Cele două distincții obținute de UVT sunt Premiul ”Eugeniu Carada” pentru economie, acordat prof. univ. dr. Silviu Cerna și Premiul ”Spiru Haret” pentru Educație, Mediu și IT, acordat prof. univ. dr. Dana Petcu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Universitatea de Vest din Timisoara, prezenta in doua ierarhizari universitare internationale

Universitatea de Vest din Timişoara este din nou prezentă...

FOTO Universitatea de Vest din Timișoara a primit Crucea Casei Regale a României

În fiecare an, cu prilejul marcării zilei de naștere...

Carte de condoleante in memoria lui Chester Williams, deschisa la UVT pana vineri

Universitatea de Vest din Timișoara prețuiește și onorează mereu...

Universitatea de Vest din Timisoara deschide noua perioada de admitere

După ce prima sesiune de admitere, cea din vară,...