Luni, 22 iunie 2015, în baza informaţiilor obţinute şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii municipiului Lugoj au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea unui furt din locuinţă. Cu o zi în urmă, mai exact duminică, 21 iunie, tânărul ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, într-un imobil din Lugoj, iar din interior ar fi sustras un televizor.
Prejudiciul în valoare de 1.000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunul fiind predat păgubitului.
Hoțul s-a ales acum cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.
Foto:engadget.com