Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș și Asociația Pro Democrația, vor organiza în premieră pentru Timișoara un eveniment unic, Labirintul Anticorupție. Activitatea care este parte a proiectului internațional „Plătește Zero pentru ce ți se cuvine”, finanțat de Fundația Hanns Seidel România, își propune să informeze cetățenii cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție, folosind o metodă informală și inedită – Labirintul.
Astfel, la evenimentul care va avea loc joi, 10 septembrie, între orele 10.00 și 15.00, cetățenii sunt așteptați în incinta centrului comercial Iulius Mall din Timișoara, unde va fi amplasată o construcție modulară de tip labirint care va oferi celor prezenți posibilitatea să-și consolideze cunoștințele despre infracțiunile de corupție, totodată să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte.
Vizitatorilor li se va înmâna ulterior un chestionar pentru verificarea cunoștințelor proaspăt dobândite, la a cărui întrebări va trebui să răspundă identificând varianta corectă în labirint. Cei mai conștiincioși cetățeni vor fi recompensați cu materiale informative și promoționale.
„Proiectul Plătește zero pentru ce ți se cuvine” se află la a doua ediție, iar anul acesta se va deplasa în 8 localități de pe întreg teritoriul țării, extinzându-se și la nivel internațional, în Republica Moldova, în cadrul parteneriatului instituțional cu Centrul Național Anticorupție.
De asemenea, cetățenii sunt încurajați să ia atitudine împotriva faptelor de corupție și să sesizeze săvârșirea acestor infracțiuni ori de câte ori este necesar, la linia Telverde anticorupție 0800.806.806, care poate fi apelată gratuit din orice rețea, la adresa de e-mail timis.dga@mai.gov.ro sau la sediul instituției.