Orțișoara – Mașloc, derby-ul etapei a XI-a din „D” Timiș. ACS Poli II, acasă cu Biled

- Advertisement -

Etapa a XI-a din Liga a IV-a va demara astăzi, la Jimbolia, acolo unde gazdele vor avea parte de un meci relativ ușor împotriva celor de la CFR Timișoara, penultima clasată în momentul de față, cu doar 3 puncte obținute. Ca de obicei, majoritatea meciurilor se vor desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 11.00 și 15.00.

De departe cel mai important joc va fi cel de la Orțișoara, acolo unde „cocoșii” vor întâlni liderul Voința Mașloc. Gazdele de mâine au produs surpriza etapa trecută în Ciarda Roșie, împotriva Ripensiei, reușind să restabilească egalitatea de trei ori, astfel că scorul final a fost 3-3. Rezultat care a ajutat Mașlocul să obțină un avantaj de trei puncte în fața contracandidatei sale la fotoliul de lider.

După semieșecul din etapa precedentă, Ripensia se va deplasa la Peciu Nou, unde va fi nevoită să obțină toate cele trei puncte și să spere într-un pas greșit al Mașlocului. ACS Poli II, ocupanta poziției a treia, la egalitate de puncte cu Ghiroda, va juca pe teren propriu împotriva Voinței Biled.

Etapa se va încheia la Giarmata Vii, între Lorena și Timișul Șag.

Vineri, 9 octombrie

15.00 Băban Marcel Jimbolia – CFR 1933 Timișoara

Sâmbătă, 10 octombrie

11.00 ACS Poli Timișoara II – Voința Biled

11.00 Progresul Gătaia – CS Ghiroda

11.00 Peciu Nou – Ripensia Timișoara

15.00 Cocoșul Orțișoara – Voința Mașloc

15.00 Avântul Periam – Pobeda Dudeștii Vechi

15.00 Flacăra Făget – Unirea Sânnicolau Mare

15.00 ACS Dumbrăvița – AS Murani

Duminică, 11 octombrie

15.00 Lorena Giarmata Vii – Timișul Șag

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

CJ Timis se lauda cu transparenta in alegerea finantarii proiectelor culturale si sportive pe anul 2019

Consiliul Județean Timiș (CJT) supune dezbaterii publice ghidurile privind...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...