Un nou accident de circulație a avut loc în Timișoara, azi dimineață, după ce în sâmbăta trecută nu mai puțin de patru astfel de incidente au produs oroare pe străzile orașului de pe Bega. Aflați pe strada Budai Deleanu, doi șoferi au ajuns la spital, după ce unul dintre ei a vrut să vireze stânga, însă nu a acordat prioritate celui care venea din sens opus.
Un șofer la volanul unui Volkswagen Passat circula pe strada Budai Deleanu înspre Calea Șagului atunci când, celălalt șofer implicat în accident, aflat la volanul unei mașini marca Daewoo și care venea din sens opus, a vrut să vireze stânga fără a se asigura. Ambele mașini au fost avariate puternic după acroșaj, iar șoferii au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Pompierii sosiți la fața locului au fost nevoiți să spele carosabilul.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească exact circumstanțele accidentului.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=Cy5eIKs6scA&feature=youtu.be]