Doi bărbați din județul Timiș sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, după ce au fost depistați de polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz pe raza localității Uivar. În urma cercetărilor a reieșit faptul că cei doi, în vârstă de 61 și respectiv 35 de ani au întreținut relații sexuale cu două minore, în vârstă de 13 ani.
Actele sexuale aveau loc în locuința celui mai în vârstă, din localitatea Uivar. Bărbatul de 35 de ani este nimeni altul decât Florin Moisa, zis Dușco, cel care a fost atacat acum mai bine de un an cu bâte de mai mulți „interlopi” timișoreni, chiar la priveghiul mamei sale, pentru a nu depune mărturie împotriva lui Sorin Udrea.
Din câte se pare, Dușco s-a apucat să profite de pe urma minorelor. Cele două fete sunt de etnie romă, care frecventează școala chiar dacă provin din familii dezorganizate. Din primele cercetări a reieșit că fetele mergeau de bună voie pentru că primeau anumite sume de bani. După ce au fost reținuți pentru 24 de ore, ambii bărbați sunt cercetați sub control judiciar. „Polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz s-au sesizat din oficiu în cazul celor doi bărbați, de 61 și 35 de ani, care sun bănuiți de comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. În fapt, aceștia ar fi întreținut relații sexuale cu două minore de 13 ani, în locuința bărbatului de 61 de ani din Uivar. S-a procedat la reținerea pentru 24 de ore a bănuiților, ulterior magistrații dispunând cercetarea acestora sub măsura preventivă a controlului judiciar”, a declarat pentru voceatimisului.ro purtătoarea de cuvânt a IPJ Timiș, Mirela Draghicioiu.