Respingerea propunerii PSD pentru funcția de prim-ministru de către preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a rămas fără ecou la nivel judeţean.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a postat pe Facebook un text pe acest subiect, comentând că deşi este convins că decizia preşedintelui are în spate motive întemeiate, este şi el curios să ştie care sunt acestea.
„Așa cum am declarat public după aflarea nominalizării d-nei Sevil Shhaideh, cunoașterea mea asupra Domniei Sale este una pozitivă, dar, departe de a fi exhaustivă, ea limitându-se la competențele sale tehnice și la atitudinea în relaționare, etalate din postura de Secretar de Stat și Ministru în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Știindu-l pe Președintele Iohannis drept un om riguros, presupun că respingerea de către Domnia Sa a d-nei Sevil Shhaideh este întemeiată pe rațiuni pe care Domnia Sa le poate susține oricând, desigur, nu neapărat public – dacă ele nu sunt comunicabile public și, cel mai probabil, nu sunt -, deși, ca oricărui cetățean, recunosc că și mie mi-ar plăcea să le cunosc”, a comentat Robu.
Primarul Timişoarei a oferit şi mai multe sfaturi pentru evitarea unei crize politice, întrucât, astăzi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul său va analiza situaţia până mâine, pentru a decide cum va proceda însă să nu exclude posibilitatea că majoritatea creată să încerce suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.
„În situația creată, consider că PSD trebuie să pună în prim-plan interesele României și nu altceva și să renunțe la această dispută păguboasă cu Președintele Iohannis. Președintele, la rândul său, trebuie să cheme liderii PSD la o discuție la care să explice atâta cât poate fi explicat poziția adoptată. Încercarea PSD de a capitaliza momentul în dauna Președintelui Iohannis, cu învinuirea acestuia pentru nemajorarea salariilor promisă în campania electorală reprezintă un demers pur politicianist evident, câtă vreme nerespectarea de către PSD a angajamentelor electorale ține deja de o foarte lungă tradiție a casei”, a mai scris Robu.