A mai rămas aproape o săptămână până la cea de-a patra ediţie a Timişoara Air Show, care va avea loc la Aeroportul Timişoara. Spectacolul de la mitingul aviatic se anunţă unul pe cinste, din care nu vor lipsi demonstraţii susţinute cu elicoptere şi avioane militare, o demonstraţie a formaţiei ASALT, dar şi un concert susţinut de formaţia The Rise of The City King (The R.O.C.K).
.
„Accesul spectatorilor este gratuit şi va fi permis de la ora 18.00. Se va asigura o parcare de peste 3000 de locuri în apropierea evenimentului, iar şoferii vor fi direcţionaţi pentru a nu fi blocat traficul în cursul serii. De asemenea, se va putea ajunge direct în parcarea aeroportului cu mijloacele de transport în comun (autobuze RATT). În interiorul aeroportului, vor fi puncte de desfacere pentru alimentaţie publică, astfel încât toţi cei prezenţi la eveniment vor putea găsi la faţa locului mâncare şi băuturi răcoritoare”, transmite Aeroportul Timişoara.
“Administraţia aeroportului organizează a patra ediţia evenimentului Timişoara Air Show şi putem spune că am reuşit să reînviem o tradiţie în zona de vest a ţării, cea a spectacolelor aeriene. Anul acesta am dorit să să evităm orele prânzului, când temperaturile sunt extrem de ridicate şi am decis să începem evenimentul după-amiaza, iar piloţii au promis şi ei că vor pune la punct un spectacol antrenant”, a declarat directorul general Daniel Idolu.