Numărul migranţilor care circulă nestingheriţi pe străzile Timişoarei creşte de la o zi la alta. Mulţi dintre aceştia nu sunt nici măcar în baza de date a autorităţilor, intrând în ţară ilegal. În contexul atacurilor teroriste care au loc din ce în ce mai des în zona considerate sigure în Europa, problema migranţilor devine una de natură să stârnească îngrijorări.
„Am avut mai multe intervenții în Parlamentul European şi am interpelat cei doi responsabili români- preşedintele Iohannis şi Cioloş (n.r Dacian Cioloş, fost premier), atunci când s-a decis admiterea migranților fără un program de securitate, de admitere şi de returnare bine pus la punct. Atacurile în lanț arată ca ei sunt mai bine organizați decât noi, europenii. Am spus răspicat în Parlament: sunt umanist şi doresc să dăm dovada de solidaritate, dar fără a slăbi securitatea cetăţenilor noștri. Am cerut un program concret de azil, cine este primit, cine este returnat. Din păcate, Consiliul – instituția care de fapt decide -șefii de stat şi guverne, a hotărât primirea şi repartizarea de cote. Vom începe sesiunea în 28 august şi voi face din nou demersuri scrise către Comisie, dar vreau ca opinia publică să stie că, de fapt, șefii de stat şi de guverne hotărăsc soarta Europei. Poate ar fi cazul acum ca România să facă un referendum. Poate acum trebuie sa decidem noi, cetățenii”, a transmis europarlamentarul Maria Grapini pe o reţea de socializare.