Calea Sagului, vesnic in santier. PSD Timis acuza SDM ca isi bate joc de banii timisorenilor

- Advertisement -
PSD Timiș acuză Societatea Drumuri Municipale de neglijență. În vara anului 2017, Calea Șagului a intrat în reparații. Tronsonul a fost reabilitat de SDM în baza contractului de reparații, prin care societatea a primit din partea Consiliului Local Timișoara monopol pe lucrările de reparații a drumurilor vreme de 15 ani.
Lucrările făcute de SDM au ținut însă mai puțin de o lună, așa intervențiile s-au încheiat în noiembrie, iar în ianuarie au început procedurile pentru reabilitare.

„Această idee de a cheltui eficient banii, așa cum o faci și în propria gospodărie mi se pare normal să o facem și la nivelul întregului oraș. Vă mai aduceți aminte că anul trecut toată Calea Șagului a fost în reparații. Au fost lucrări și s-a ras absolut totul. S-a refăcut absolut totul cu o tehnologie extrem de modernă. Lucrările s-au încheiat în noiembrie și în ianuarie au apărut primele reparații”, a declarat Gabriela Popovici, consilier local PSD Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Panica si flacari la Shopping City. Un magazin din mall a luat foc

Mobilizare impresionantă de forţe la mall-ul din Calea Şagului,...

Drumul din Dumbravita spre A1 se va largi la patru benzi cu bani de la UE. Proiectul va dura 4 ani!

Este oficial, drumul din Dumbrăvița care leagă Timișoara de...

Accident pe un drum din Timiș, din cauza poleiului. Un adult si un copil au ajuns la spital

Accident în judeţul Timiş, pe DJ 692, între localităţile...

Motivul pentru care o femeie a vrut sa sara pe geamul unui bloc din Calea Sagului

Clipe de panică într-un bloc din Timișoara, luni dimineață....