A BĂUT până și-a pierdut mințile și s-a urcat la volanul unui TIR. Accidentul a fost inevitabil, la Lugoj

- Advertisement -

Azi-noapte, în jurul orei 1:45, poliţiştii municipiului Lugoj au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe șoseaua de centură a Lugojului (DN 6). Oamenii legii au cosntata că un bărbat în vârstă de 48 de ani a condus un autotren, dinspre Caransebeş spre Lugoj, iar în sensul giratoriu a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ieşind în afara carosabilului, unde s-a răsturnat.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă după incident, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest. Acesta a afișat o valoare de 0,82 mg\l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan...

Doua persoane la spital in urma unui accident rutier la Timisoara

Accident de circulație, luni dimineață, la intersecția Căii Stan...