Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

A BĂUT bine, s-a urcat la volan și a produs un ACCIDENT, la Timișoara! Ce alcolemie avea șoferul și ce le-a refuzat polițiștilor

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Miercuri, 1 aprilie 2015, în jurul orei 17:45, poliţiştii Serviciului Rutier Timiş au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier. La faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 47 de ani a condus un autoturism pe strada Avram Imbroane, iar la intersecţia cu strada Gheorghe Adam nu a respectat semnificaţia indicatorului ”cedează trecerea”, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 44 de ani şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, pasageri în cele două vehicule au suferit răni uşoare.

Poliţiştii au procedat la testarea şoferilor cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,85 mg/l în cazul bărbatului vinovat de producerea accidentului. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă a refuzat să se supună recoltării.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi refuzul de a se supune recoltării probelor biologice.

foto:arhiva

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore