sâmbătă, octombrie 17, 2026

Aproape 1.000 de amenzi aplicate de poliţiştii rutieri din Timiş, în zilele de weekend. 30 de permise reţinute în aceeaşi perioadă

1 minute citire
politist jpg

Organele de ordine au întocmit 3 dosare penale conducătorilor de autovehicule depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau care nu posedau permise de conducere.

Aceştia au aplicat nu mai puţin de 919 sancţiuni contravenţionale, dintre care 625 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 92 pentru neutilizarea centurii de siguranţă pe timpul deplasării.

Totodată au fost reţinute în vederea suspendării 30 de permise de conducere, pentru conducerea autoturismelor sub influenţa băuturilor alcoolice, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, conducerea unor autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză (14). Oamenii legii au mai retras şi 14 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autoturisme cu defecţiuni tehnice.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate