Așa DA! Un polițist din Timișoara a refuzat să ia MITĂ 500 de euro. Agentul de la ”Rutieră” a sesizat DGA-ul

- Advertisement -

Mai rar, dar mai auzim și de astfel de situații în care ne înclinăm în fața unui om al legii, care apără prin toate mijloacele bunul mers al activității de polițist.

Miercuri, 29 octombrie 2014, în jurul orei 7:30, poliţistul care a depus denunţul, în timp ce desfăşura activităţi de control rutier în Timişoara, împreună cu un coleg, a oprit, pentru control, o autoutilitară marca VW Transporter, condusă de M.D.I., ocazie cu care a constatat că acesta nu deţine permis de conducere.

În baza denunţului formulat, ofiţerii Serviciului Județean Anticorupție Timiş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), l-au prins în flagrant pe M.D.I., în timp ce promitea poliţistului că îi va înmâna suma de 500 de euro, pentru a nu i se întocmi dosar penal.

Bărbatul care a oferit mita este urmărit penal, pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de articolul 290 din Codul Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Întrucât bărbatul a recunoscut săvârșirea faptei în totalitate, procurorul a dispus continuarea cercetărilor cu acesta în stare de libertate.

UPDATE: Echipajul care a refuzat să primească mita este format din agenții Lucian Roman și Marius Lazăr, ambii polițiști în cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cei doi fiind subalternii comisarului-șef Domășnean.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare