Avertismentul lui Băsescu la Timișoara: Neimplicarea naște monștri, precum cel de la guvernare

- Advertisement -
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a venit astăzi la Timișoara pentru a-și exprima susținerea față de candidata PMP Timiș la alegerile din pentru primăria Checea, Aranca Valea.

Cea care luptă cu doi bărbați pentru postul de edil –șef are 49 de ani și deține alături de soțul ei o afacere în domeniul agricol, prin care a obținut finanțare de 1,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană. În cursa pentru Primăria Checea au mai intrat și candidatul susţinut de PSD şi ALDE Cristian Oniţă, preşedintele ALDE Checea şi liberalul Daniel Florea.

„La alegeri participă circa 800 de oameni, probabil parte din ei sunt plecați în străinătate la muncă prin Europa, altă parte nu se implică. Eu i-aș chema de data asta pe toți să se implice pentru că neimplicarea duce la monștri de genul celui pe care îl vedeți acum la guvernare. Candidata noastră este cea mai bună pentru că a dovedit că se poate. Această comună nu a accesat niciodată fonduri europene în timp ce doamna Aranca cu soțul, pe hectarele lor au primit finanțare de 1.5 milioane de euro pe cinci proiecte europene. (…) Dincolo de un om extrem de atașat de oameni cred că le oferim și un bun manager, un om care a obținut un milion de euro bani europeni nu este un om care nu poate face proiecte cu bani europeni, dacă a putut pentru afacerea pe care o are cu familia”, a declarat Băsescu la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie