Poliţiştii locali şi jandarmii din Timișoara realizează patrulări comune în mijloacele de transport în comun care circulă pe liniile unde sunt semnalate probleme. Zeci de persoane au fost depistate încălcând legea.
Echipaje mixte de polițiști locali din cadrul Biroului Transport Urban și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș au acționat în această săptămână pentru a preveni furturile din buzunare și poșete, dar și pentru a lua măsurile legale în cazul altor fapte de natură contravențională care pot avea loc în mijloacele de transport ori în stațiile acestora. Astfel de acțiuni au loc periodic, pe lângă cele organizate pe cont propriu de polițiștii locali, dar și în comun cu lucrătorii STPT.
Patrulele de polițiști locali și jandarmi au acționat pe liniile de transport unde s-au reclamat cele mai multe probleme, cum sunt zonele: Piața Traian, strada 3 August 1919, Piața Timișoara 700, Catedrala Mitropolitană, Piața Maria și Gara de Nord, constatând 34 de situații în care s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru fapte prevăzute de Legea 61/1991 republicată, precum provocare ori participare la scandal, consum de alcool, refuzul de legitimare şi aruncarea de chiștoace, ambalaje etc, prevăzută de HCL 371/2007. De asemenea, au fost depistați și cerșetori și oameni au străzii care apelau la mila publică în stațiile mijloacelor de transport în comun sau în tramvaie, cele mai multe dintre acestea în zona centrală, zona Catedralei sau în Piața Traian și 700.
”Persoanele în cauză au fost aduse la sediul Poliției Locale și predate ulterior serviciilor sociale, printre acestea fiind și femei cu copii foarte mici”, precizează reprezentanții Direcției Poliția Locală Timișoara, care mai spuns că aceste acţiuni comune vin să completeze activităţile de prevenire desfăşurate cu ajutorul pliantelor împărţite în mijloacele de transport şi prezentărilor video din mijloacele de transport, scopul principal fiind acela de a preveni comiterea de furturi şi alte infracţiuni şi contravenţii, de a asigura un climat de siguranţă pentru cetăţenii care se deplasează cu tramvaie, troleibuze sau autobuze.