Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ca la insectar! Puiu Minda căuta ”soluții” pentru jurnaliștii Caius Seracin și Dragoș Boța, în timp ce se laudă cu relațiile sale politice din PSD și PNL

- Advertisement -
Și azi începem prin a le mulțumi colegilor noștri Caius Seracin (Giroceanul & Chișozeanul) și Dragoș Boța (Pressalert) pentru că, în diverse etape, au adus în discuție, au (re)pus pe tapet sau au scos la lumina zilei anumite aspecte flagrante de pe raza comunei Giroc. Pe care, tot azi, datorită înregistrărilor audio-video, care au intrat în posesia reporterilor voceatimisului.ro, le putem explica mult mai clar și interpreta în cheia potrivită.

Astfel încât toată lumea să facă legăturile de cuviință! Și cei care încă mai au dubii asupra cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc, să se lămurească! Cert e că primul jurnalist care a ridicat din sprâncene și s-a prins că ceva e putred în administrația de la marginea Timișoarei a fost Caius Seracin, întâmplător sau nu, cu reședința în parohia primarului PSD Ionel Toma. Și ziaristul chiar a vrut să dea un reset vechilor obiceiuri care s-au împământenit pe coridoarele Primăriei Giroc!

Așa că, anul trecut, Caius Seracin a candidat pentru o funcție de consilier local în cadrul administrației comunale, mergând doar pe mâna lui: independent! N-a fost să fie, deși a avut o campanie frumoasă și dinamică, bazată pe mici dezvăluri și dezbateri online, pe marginea unor subiecte tabu pentru giroceni și chișozeni: cooperativa imobiliară! Atitudine care, așa cum rezultă dintr-un întreg probatoriu aflat în posesia voceatimisului.ro, a deranjat pe cei care, de mai bine de două decenii, s-au obișnuit să facă legea și jocurile de putere pe raza comunei Giroc.

Pe 20 mai 2020, pe pagina sa de Facebook, jurnalistul a atras atenția asupra unei clădiri cu trei etaje care se construia în buricul târgului, chiar vizavi de Primăria Giroc, în vatra veche a satului, în zonă de case. Fără să dea nume, sugerând doar ilegalitatea! A încercat mai mult, doar că, pe pagina de internet a Primăriei Giroc, nu a găsit autorizația de construire nr. 542 din 10 octombrie 2020. Mai mult ca sigur, atunci, în urmă cu mai bine de un an, jurnalistul nu a știut că șefa la cenzură, cea care aprobă traficul documentelor pe site-ul oficial al administrației comunale și sortează informațiile publice, în funcție de interesele cooperativei imobiliare, este managerul public Simona Ivuț.

Însă, ce a știut sigur Caius Seracin a fost faptul că cel care construieste blocul cu 3 etaje în vatra veche a satului Giroc este nimeni altul decât Ionel Dan Pascu, zis Puiu Minda, unul dintre cei mai mari combinatori imobiliari de pe raza comunei. Chiar dacă nu l-a nominalizat! Și au mai existat postări împotriva dezvoltatorilor imobiliari, în perioada august-septembrie 2020: ”…au doar un interes ca frații, cumnații și nepoții să obțină autorizații de construcție de pe o zi pe alta, să construiască blocuri între case”. Ieșiri publice care, așa cum veți vedea, au iritat la maxim, încât au fost vehiculate soluții și tehnici, oarecum, de evul mediu timpuriu.

Cu ascuțitul!

Și în luna august 2020, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, jurnalistul de investigații Dragoș Boța a dat de pământ cu cooperativa imobilară de pe raza comunei Giroc. De două ori, dar bine! Pe data de 10 august 2020, pe site-ul pressalert.ro, ziaristul a vorbit despre un tun imobiliar, în cadrul unei ample investigații de presă, care a adus echipei Puiu Minda – ioradanianul Mueen Al Shawish (Mimo) un profit de peste 1 milion de euro, in nici 6 luni, doar din învârtitul hârtiilor. S-a știut de atunci și cu atât mai mult acum, datorită fonotecii de aur, că titularii combinației nu erau decât niște simple paravane pentru duetul Minda-Mimo.

A doua zi, practic pe 11 august 2020, cu actele pe masă, Dragoș Boța l-a împachetetat și desființat pe același Puiu Minda pentru ”blocul ridicat ilegal” în zona de protecție istorică, chiar vizavi de Primăria Giroc. Cel de pe strada Trandafirilor, din vatra veche a comunei! Exact subiectul descris și de către jurnalistul Caius Seracin, administrator al ”Giroceanul & Chișozeanul”, în primăvara aceluiaș an. Și Boța a mai pus pe masa de lucru o înregistrare a DIICOT, care provine dintr-un dosar cu interlopi și care nu face decât să confirme tot ceea ce voceatimisului.ro spune, periodic, din vara acestui an: ”…în Giroc, nu face nimic fără noi, nimic, crede-mă! Nu semnează  un act până nu vine la mine la ușă! Crede-mă că știu cum stă treaba…”.

Acum, să le luăm pe rând! Așa cum rezultă din înregistrările audio-video, intrate în posesia ziarului nostru, Puiu Minda era extrem de grăbit să finalizeze blocul de pe strada Trandafirilor, pentru care obținuse actele urbanistice în aceeași zi cu solicitarea, dintr-un singur motiv: avea un contract negociat cu Mega Image pentru spațiul comercial de la parterul blocului din vatra veche a satului. Contract înlesnit, așa cum rezultă din probatoriul video și așa cum susțin ”actorii”, de către consilierul local PSD Timișoara, Radu Țoancă, ”intermediar de spații comerciale și autorizații urbanistice pentru lanțurile Mega Image și Carrefour”.

Și tot din înregistrări reiese că același politician social-democrat este cel care a intervenit, în favoarea lui Puiu Minda, pe lângă Sorin Predescu, șef al Direcției de Cultură Timiș pentru ca omul de afaceri să-și obțină avizul instituțional, în ceea ce privește clădirea de pe strada Trandafirilor, aflată în zona de protecție istorică de pe raza comunei Giroc. Doar că din cauza circului mediatic și a unei plângeri penale, nu s-a mai putut face nimic. Așa că Minda a rămas fără chiriași pentru blocul ridicat în vatra veche a satului! Și supărat pe Sorin Predescu! Între timp, spre disperarea lui Puiu Minda, Mega Image s-a reorientat spre alte două persoane, probabil, pe aceeași filieră politico-antreprenorială: Mueeen al Shawish (Mimo) și Radu Burescu, ultima autorizație pentru lanțul de magazine fiind eliberată acum câteva zile, chiar pe data de 11 noiembrie a.c.

E clar că Puiu Minda a mai insistat pe la Direcția de Cultură Timiș și pe alte căi. De această dată, așa cum rezultă din fonoteca de aur, pe o filiație liberală, alegând să meargă pe mâna celebrului Alin Popoviciu, fost deputat și secretar general al PNL Timiș. Ba chiar s-a bucurat când a auzit că ”Robu l-a dat afară pe Predescu” și a răsfulat ușurat că ”vine o femeie în locul lui”. Mai mult, se laudă că Alin Popoviciu i-ar fi garantat, chipurile, că-i rezolvă problema cu avizul de la monumente istorice și că ar fi discutat speța cu însuși primarul Timișoarei de la acea vreme, Nicolae Robu. Lucru greu de crezut, fie vorba între noi!

Scenarii bollywodiene

Dincolo de micul trafic de influență și de lobbyiștii cu care se laudă Puiu Minda, aruncând cu nume de politicieni în stânga și-n dreapta, cel mai mare dealer de servicii urbanistice de pe raza comunei Giroc are o problemă foarte mare cu jurnaliștii Caius Seracin (Giroceanul & Chișozeanul) și Dragoș Boța (Pressalert). Și-și face tot felul de planuri și de filme artistice ca să pună ”capac” la articolele de presă. Cu orice preț! Indiferent de costuri!

Despre Caius Seracin, Puiu Minda afirmă că trebuie să găsească rapid o soluție: ”Trebuie să-l liniștesc cumva pe Seracin ăsta! Un nimeni! Îți dai seama că, dacă de Alecu s-a speriat, pe mine când mă vede, fuge. A fost dat afară de la ziarele pe unde a lucrat. Nu știu cine-i dă coarne! O să aflu eu. Oricum, iau un avocat și-l dau în judecată. După care…”. Bineînțeles că, nici în zi de azi jurnalistul Caius Seracin nu a fost contactat de nici un trimis special din partea dezvoltatorului imobiliar Puiu Minda. Nici măcar de vreun avocat! Așadar, cel puțin până acum, totul a rămas la nivel de discuții și amenințări.

Și, în cazul ziaristului Dragoș Boța discuțiile sunt mai ample, semn că deranjul a fost unul pe măsura orgoliului lui Puiu Minda. Nici mai mult și nici mai puțin, așa cum rezultă din imaginile video, capturate pe terasa unui bar de pe raza localității Giroc, intermediarul de urbanism este ferm convins că parlamentarul PSD, Alfred Simonis, fost șef al Camerei Deputaților și președinte peste social-democrații bănățeni, se află în spatele atacurilor de presă: ”Cristeștii (n.n. – frații Emil și Marius, oameni de afaceri) îl țin în spate pe Boța. Eu nu permit la nimeni. Eu nu am furat. Pe mine m-a făcut Freddy. El e cel care a orchestrat toată chestia. După, Boța a dat și în Freddy un pic, ca să văd eu, sanchi, că nu ar  fi așa. Pachet îi fac, în p… mea…”.

E clar că Puiu Minda are un soi de fetiș referitor la legăturile dintre deputatul Alfred Simonis și jurnalistul Dragoș Boța căci, așa cum rezultă din alte înregistrări, filmul dezvoltatorului imobiliar e același. Poate un pic mai nuanțat: ”PSD e în umbră și sunt convins că și Toma știa de treaba asta. Oameni grei mi-au spus că PSD m-a lucrat. L-am sunat pe Freddy de vreo 3-4 ori. Nu mi-a răspuns. Bă, și tot timpul am fost lângă el. Numai eu i-am făcut 35.000 euro, dintr-o singură combinație. Boța e omul lui Freddy. Nu-i bai. Am un avocat tare. Foarte tare. Costă, dar vine și nu stă la discuții…”.

Bineînțeles că, la fel ca și în situația lui Caius Seracin, și în speța jurnalistului Dragoș Boța, avocatul lui Puiu Minda s-a pierdut pe drum! Așa cum s-a denaturat și adevărul din afirmația referitoare la Alfred Simonis, conform căreia președintele PSD Timiș s-ar fi ales, pe undeva și cumva, de vreun beneficiu de 35.000 euro. Mai mult ca sigur, apropoul lui Minda – și asta rezultă din probatoriu – face referire la o suprafață de teren pe care, în mod cert, combinatorul de urbanism i-a vândut-o deputatului Simonis, în urmă cu vreo doi ani de zile. Și pentru care latifundiarul i-a făcut un rabat de 35.000 euro, prețul final de comercializare fiind de 300.000 euro. Doar că Minda uită să mai spună că, ulterior, vânduse parcele, tot în zonă și tot la aceeași suprafață, chiar și mai ieftin, recte cu 280.000 euro.

Și azi, echipa Minda – Mimo este supărată pe toată lumea. Și pe PSD și pe PNL! Nu mai vorbim de primarul Ionel Toma, bănuit că ”el dă înregistrările și stă în spatele campaniei de presă”. În schimb, dragostea mare a echipei fantastice este, acum, pentru USR. Unde există, deja, la două capete, și câte un început de biznis, în contextul unor finanțări și prestări de servicii, în vederea alegerilor anticipate pentru care toată lumea, cel puțin la Giroc, este aliniată la poziția de start.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore