Campionatul European de baschet feminin se apropie, iar ”Polivalenta” UPT se ”ridică” greu. De ce nu e gata nici măcar acoperișul VIDEO

- Advertisement -

”M-am întristat puțin când am aflat că nu numai că vremea de moment nu numai că nu e prea bună ci și prognoza este în continuare de vreme rece, ceea ce va împieta asupra lucrărilor aflate în derulare și pe care le vrem să avanseze cât mai repede și unele dintre ele să le și finalizăm într-un timp scurt” a spus Nicolae Robu, făcând referire la o parte dintre multitudinea de șantiere deschise în capitala Banatului.

Unul dintre proiectele ”arzătoare” ale municipalității este finalizarea construcției și tot ce ține de proiectul Sălii Polivalente a UPT, acolo unde Primăria Timișoara a devenit asociat al instituţiei de învăţământ, preluând o parte din valoarea investiţiei. Întrucât sala polivalentă va fi gazda unei competiții de anvergură pe parcursul verii acestui an, primarul Nicolae Robu vrea finalizarea lucrărilor la acest obiectiv într-un timp cât mai scurt. ”Luni dimineață am fost pe șantierul Sălii Polivalente și am constatat că se lucra, dar mai mult în interior, foarte puțin pe-afară. M-a nemulțumit că nu s-a finalizat nici acum închiderea acoperișului, acea porțiune de câțiva metri din acoperiș văd că tot întârzie a fi realizată” a spus, cu regret, întâiul gospodar al urbei de pe Bega.

În ce măsură este finalizată construcția obiectivului de interes sportiv aflați de la Nicolae Robu, în înregistrarea video de mai jos, unde edilul explică și până în ce lună se va finaliza lucrarea și mai ales dacă există riscul pierderii organizării Campionatului European de Baschet Feminin, de către Timișoara.

Sala Polivalentă trebuie să fie funcțională în luna iunie 2015, întrucât va fi gazdă pentru câteva partide din cadrul EuroBasket Woman 2015 – competiție găzduită de România și Ungaria între între 11 și 28 iunie.

Valoarea totală a investiţiei este de 29.970.000 lei, din care 10.000.000 de lei contribuţia de la bugetul local.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=cfYd7sshfNo&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie