Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Căruțe, căruțe și iar căruțe! Polițiștii locali au ajuns la exasperare din cauza căruțelor, la Timișoara FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Așa cum a anunțat deja, Poliția Locală are în atenție în continuare fenomenul circulației cu căruțele pe raza municipiului Timișoara, fenomen reclamat în mai multe rânduri de cetățeni, în special în zonele Calea Buziașului – Intrarea Neptun, Soarelui – străzile Orion și Sudului, Girocului, Șagului.

Și în cursul după-amiezii de ieri, alte trei persoane care circulau cu vehiculele cu tracțiune animală pe străzile V. Voiculescu, Martir Nagy Eugen și Sirius au fost depistate și sancționate cu câte 300 de lei, conform HCL 251/2002. În cazul în care persoanele care circulă cu căruțele sunt depistate în mod repetat se ia în discuție să fie confiscate aceste mijloace deoarece încurcă circulația celorlalți participanți la trafic, punând în pericol și conducătorii auto și pietonii.

De nenumărate ori s-a dovedit ca aceste persoane transportă contra cost deșeuri pe care le depozitează la marginea orașului, de asemenea, o faptă ilegală. De la sfârșitul săptămânii și până în prezent, au fost depistați și sancționați un număr de 16 căruțași care nu au respectat prevederile legale circulând cu aceste vehicule fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore