Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Concurenţă mare la PNL pentru un fotoliu de parlamentar! 9 liberali pe 3 locuri în Timiş

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

PNL se pregăteşte de alegeri. După ce s-a negociat la nivel de alianţă, liberalii au primit în total 5 colegii, 2 de senatori şi 2 de deputaţi în Timişoara şi 1 colegiu în judeţ, din care unul aparţine PC-ului. Astfel practic pentru PNL sunt 4 fotolii de parlamentar libere şi 10 persoane interesate să le ocupe. Dacă luăm în calcul că deputatul Horia Cristian îşi va păstra colegiul în care este parlamentar, rămân 3 liberali pe un loc. Departajarea se va face pe criterii de meritocraţie, criterii ce au fost stabilite de membrii PNL prin scrisori depuse la secretariatul partidului. Tot la secretariat au fost depuse şi intenţiile de candidatură.

Iată cei 10 liberali care vor să reprezinte Timişul în Parlament:

Ardelean Benoni

Bara Dan

Coifan Viorel

Costa Cosmin

Cristian Horea

Dinulescu Dumitru

Drăgănescu Ovidiu

Ehegartner Petru

Nasleu Ionuţ

Popescu Longin

În perioada următoare partidul îi va evalua pe cei 10 şi se vor stabili candidaţii. Conform surselor noastre din cadurl PNL Timiş aceştia ar fi  Horia Cristian, Viorel Coifan, Ovidiu Drăgănescu şi Petru Ehegartner.

O.T.

Vezi declaraţia preşedintelui PNL Timiş, Nicolae Robu despre acest subiect.

[jwplayer mediaid=”4473″]

imagine Răzvan Dobrică

 

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore