Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Conducerea Academiei de Politie, sub control judiciar pentru instigare la santajarea Emiliei Sercan

- Advertisement -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și Petrică Mihail Marcoci, prorectorul acleleiași instituții de învățământ superior, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantajarea jurnalistei Emilia Șercan.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează faptul că ”la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită Emiliei Şercan, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și, pe parcursul săvârșirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări. Concret, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje de amenințare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian. Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuții pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât și împreună, în sediul Academiei de Poliție”, se arată într-un comunicat publicat de DNA.

Conforma aceleiași surse, demersurile celor doi noi inculpați au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliție, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierelor celor doi ofițeri superiori, astfel încât pentru aceștia era esențial ca anchetele jurnalistice să înceteze.

În acest context, trebuie avut în vedere că funcțiile în cadrul învățământului universitar presupun deținerea titlului de doctor, iar continuarea publicării articolelor ar fi determinat un interes public crescut în sensul verificării suspiciunilor de plagiat. Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcția de prorector depinde în mod direct de rectorul instituției de învățământ, astfel încât pierderea funcției de către Iacob Adrian ar fi avut consecințe negative și asupra acestuia.

Astfel, DNA susține că există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de amenințare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor. De asemenea, există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conținutul mesajelor de amenințare care urmau să fie transmise persoanei vătămate și i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Inculpaților Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte, fiecare, următoarele obligații:

  • să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
  • să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
  • să se prezinte la organul de poliție, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat.
  • să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
  • să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
  • să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
  • să nu exercite funcția de rector, respectiv prorector și să nu își mai desfășoare activitatea în cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București;
  • să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

Inculpaților Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail li se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai arată DNA în comunicatul remis.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore