Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Cornel Samartinean explica ordinul de boicotare a bugetului CJ Timis: a fost ignorat de Dobra

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Situație fără precedent în Consiliul Județean Timiș, unde ieri, vicepreședintele instituției din partea PMP, Roxana Iliescu, a fost obligată de conducerea partidului din care face parte să voteze împotriva proiectului de buget pentru anul 2018. Șeful PMP Timiș a comentat astăzi că decizia a fost impusă nu de el, ci de membrii din conducerea PMP Timiș.

Motivele sunt două: faptul că bugetul are o prea mare componentă socială și faptul că PMP nu ar fi fost chemat la discuții de liderul CJ Timiș, Călin Dobra.

„Sigur, aveți dreptate cu reprezentanții acolo unde sunt și implicați activ în actul decizional. Ei iau la cunoștință sau sunt implicați într-o oarecare măsură în deciziile care se iau în general și peste tot în lumea asta normală în momentul în care partidele politice compun un for decizional există decizii politice, nu numai administrative. Există înaintea oricăror decizii importante discuții între forțele politice care fiecare vine cu un plan al lui. Nu aveau cum să discute cu doamna Iliescu, că partidul este aici. Doamna Iliescu este o componentă a acestui partid, nu poate să discute în numele acestui partid, decât cu partidul lângă ea și poate e și o lipsă de comunicare. În mod normal nu putea, nu avea calitatea să facă acest lucru. Noi avem cu PSD un protocol de colaborare, nu avem o alianță. Sigur că el există în continuare așa cum există cu bunele și cu relele lui și nu avem niciun fel de problemă din acest punct de vedere. Noi ne asumăm responsabilitatea ca partid politic de sine stătător să încercăm să impunem partidele noastre politice. Nu se pune problema de așa ceva, noi, Mișcarea Populară, ne dorim să fim parteneri serioși și activi în protocolul pe care îl avem în consiliul județean”,a declarat Sămărtinean astăzi. Acesta spune că PMP nu va rupe protocolul de colaborare cu PSD dacă PMP va primi șansa de a fi un partener cu drepturi egale.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore