Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
AcasăInvestigațiiDictatura arhitecților! Direcția de Urbanism din primăria de sticlă a lui Dominic...

Dictatura arhitecților! Direcția de Urbanism din primăria de sticlă a lui Dominic Fritz e plină de obiective neîndeplinite și de interese de grup

Publicat in

VOCEA TIMISULUI va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.
Pentru unii mumă și pentru alții ciumă! Exact așa arată soluțiile tehnice ale Direcției Generale de Urbanism și Planificare Teritorială din cadrul Primăriei municipiului Timișoara care, puse în oglindă, denotă două lucruri esențiale. Practic, un dublu standard, care se vede de la o leghe marină și care evidențiază că ceea ce e imposibil pentru unii proiectanți sau dezvoltatori, e perfect realizabil și oportun pentru alții! Și, nu în ultimul rând, faptul că de noroc și de viteză, la capitolul avize, au parte, într-o proporție covârșitoare, doar o mână de arhitecți care gravitează în cercurile de putere și de decizie ale USR! Și nu sunt vorbe goale, ci statistici și date publice!

“Îl felicit pe noul nostru coleg și îi urez spor la muncă. Domnul Almăjan va avea niște obiective clare: să finalizeze noul PUG al Timișoarei, să restructureze și să digitalizeze Direcția de Urbanism … ” comunica primarul Dominic Fritz, anul trecut, chiar în luna aprilie, imediat după investirea lui Gabriel Almăjan, prin concurs, pe postul de arhitect șef al Timișoarei. Despre concurs, nu mai e timpul să vorbim acum, căci am făcut-o la vremea respectivă când am demonstrat că omul USR câștigase competiția, jurizată de colega sa, Loredana Pălălău, șefa Urbanismului de la CJT, înainte de a se înscrie la start și înainte ca postul de arhitect-șef să fie scos la mezat de către Primăria Timișoara.

În fine, ca să dea bine la echer, la mulțumirile și încurajările publice ale primarului Dominic Fritz, proaspătul arhitect-șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan, a punctat public și cu avânt pionieresc: „Prioritatea zero este Planul Urbanistic General … Sper sa nu greșesc când spun un an de zile“. Și a greșit! Din păcate, azi, după mai bine de 12 luni de la anunțul triumfalist și nerealist, în ceea ce privește PUG-ul Timișoarei, lucrurile au rămas neschimbate.

Mai mult, prin HCL Timisoara nr. 21 din 25 ianuarie 2022, privind aprobarea elaborării Strategiei de Dezvoltare Teritorială Urbană – Timisoara Nord, s-a suspendat temporar procedura de avizare a documentațiilor de urbanism pentru zona ce face obiectul prezentei strategii. Asta, până la aprobarea documentației prin hotărâre a Consiliului Local, dar nu mai târziu de 6 luni! Și evident că suprafața de teren, afectată de acesta sistematizare în forță, este una enormă: circa 1131 hectare!

Din păcate, nici măcar azi, nu e foarte clar, cel puțin nu în parohia arhitectul-șef Gabriel Almăjan, ceea ce urmează pentru Timisoara! Dacă, spre exemplu, prin elaborarea unor noi Strategii de Dezvoltare Teritoriala Urbană – Timisoara Sud, Est sau Vest, vor urma alte blocaje pe zona de urbanism, așa cum, de exemplu, azi, se întâmplă în zona de Nord a municipiului. Cert e că în acest moment, în virtutea promisiunilor punctate de Dominic Fritz și Gabriel Almăjan, Timișoara ar fi trebuit să aibă aprobate și finalizate, deja, toate aceste strategii de dezvoltare urbană. NU să fie lansată la apă și cu mare tam-tam doar… elaborarea documentației.

Analiză și sinteză

Acum, o analiză profundă a activității Biroului Avizare PUD/PUZ, așa cum rezultă din datele publice de pe site-ul Primăriei Municipiului Timisoara, la secțiunea Studii de oportunitate informare – Etapa 1 PUZ, scoate în evidență faptul că, de la începutul anului 2021 și până în prezent,  au fost înregistrate 95 de proiecte urbanistice, elaborate de mai mult de 50 de societăți de specialitate. Și, din toată grămada, au fost analizate, în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), doar 67 de proiecte și, din toate aceste documentații tehnice, numai 29 de dosare au primit aviz de oportunitate! Atât s-a putut!

În definitiv, nu e vreo tragedie greacă că procentul favorabil, la admiterea pe coridoarele Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Timișoara, e undeva la 40%. Deloc! Ce frapează, în schimb, e că circa 65% din cele 29 de avize de oportunitate favorabile au fost eliberate în favoarea a doar 6 dintre cele peste 50 de societăți de proiectare care au solicitat undă verde! Așadar, pe cifre și documente publice, norocul, cel puțin în zodia lui Dominic Fritz și Gabriel Almăjan, a mers în direcțiile: SC RD SIGN SRL (4), SC Subcontrol SRL (4), SC ATG Studio SRL (3), SC Pro-Arh TCC SRL (3), SC Atelier CAAD SRL (2) și SC Vitamin Architects SRL (2). Așadar, din 29 de avize de oportunitate favorabile, analizate de Primăria Timișoara de la începutul anului 2021 și până-n prezent, avem un număr de 18 buline verzi în dreptul celor 6 societăți comerciale.

Și, ca să nu existe discuții și neînțelegeri printre militanții de tastatură ai USR, așa cum rezultă din documente publice ale Primăriei Timișoara, întotdeauna, gradul de ”promovabilitate” în favoarea firmelor enumerate mai sus, în virtutea dosarelor analizate de CTATU, a fost de… 100%. Cât au cerut, atât au primit! Azi, de exemplu, SC RD Sign SRL are 9 proiecte depuse din care 5 sunt încă neanalizate în forurile de specialitate, dar cele 4, care au fost disecate și au trecut prin furcile caudine ale CTATU, toate au fost cu noroc! La fel și la SC Vitamin Architects (2 din 2), la fel și la SC ATG Studio SRL (3 din 3) și, cu bis, la SC Pro-Arh TCC SRL (3 dn 3). Cu o singură mențiune că, de fapt, la SC Vitamin Arhitects SRL cele două proiecte sunt, de fapt, unul singur. Practic, unul și același care a fost depus de două ori, datorită unei schimbări de soluții tehnice.

Acum, tot din date publice, rezultă că trei dintre cele șase firme norocoase și cu mare trecere în CTATU, recte SC RD SIGN SRL, SC ATG Studio SRL și Vitamin Architects SRL sunt strâns legate de identitatea unor membri ai USR Timiș, exact în aceeași ordine a numerelor de pe tricou: arhitect Răzvan Negrișanu – consilier local și președinte al Comisiei de Urbanism, arhitect-șef al PMT Gabriel Almăjan și arhitect Rudolf Graf – consilier personal al primarului Dominic Fritz. Și, în aceeași idee, ca să nu dea cu virgulă, SC Subcontrol SRL aparține arhitectului Dudu Radoslav, nepotul fostului arhitect-șef al Timișoarei, Radu Radoslvav, și membru în CTATU. La fel, SC Atelier CAAD SRL, firma a arhitectei Cătălina Bocan, membru cu puteri deplie tot în CTATU! De cealaltă parte, SC Pro-Arh TCC SRL gravitează în siajul arhitectei Laura Tifan Gy, fost membru CTATU. Cam așa stau lucrurile!

Linii subțiri

Cu siguranță, întotdeauna și în toate sectoarele a existat o dublă măsură în stabilirea oportunității proiectelor! Dar niciodată nu a fost atât de evidentă și de discreționară, spun surse din conducerea Ordinului Arhitecților din România – Filiala Timiș (OAR). Și dacă n-ar împiedica dezvoltarea durabilă a Timișoarei, atât de mult așteptată și posibilă, în contextul actual, mai ales după alegerea lui Dominic Fritz în fruntea orașului de pe Bega, nu ar fi nici o problemă.

Nici măcar de etică profesională și nici de moralitate! Că nimeni nu discută aici, evident, profesionalismul, soluțiile urbanistice sau tehnice ale arhitecților ci doar norocul care a dat peste unii dintre ei, conectați la sistem și la noua administrație, în detrimentul altora. Dubla măsură e problema!

Una peste alta, fie că sună bine sau nu, așa cum rezultă din stenogramele ședințelor CTATU, se vede de la o poștă că soluțiile propuse, în proiectele înaintate de unele societăți de arhitectură sau de proiectare, care gravitează în jurul USR, sunt evident susținute, într-un mod de-a dreptul discreționar, de către arhitectul șef al Municipiului Timisoara, Gabriel Almăjan. Se vede limpede, pe date certe că, în unele cazuri norocoase, avizele de oportunitate sunt emise într-un timp mult mai scurt decât în cazul altor proiecte, înaintate de alte firme de specialitate care, din păcate, nu fac parte din Top 6 societăți agreate de Primăria Timișoara.

Și vorbim de diferențe de 6 luni de zile, doar în faza de stabilire a oportunității investiției care, în mod normal, nu ar trebui să depășească 2-3 luni de zile. Evident că aceste întârzieri, așa cum precizează și sursele OAR Timiș, pot face ca proiectele să nu mai fie oportune. Nici pentru inițiatori, nici pentru investitori sau dezvoltatori imobiliari!

Și, în perioada următoare, vom analiza o serie de proiecte de urbanism… în oglindă! În jur de treisprezece la număr! Astfel încât să fie limpede pentru toată lumea dubla măsură din Direcția de Urbanism a Primăriei Timișoara. O ecuație euclidiană sau euleriană în care unii se bucură de oportunitate, fără a racorda construcțiile la rețele edilitare publice, dar au posibilitatea să meargă pe foraje și bazine vidajabile etanșe, ”până vor exista utilități publice în zonă”. Alții, nu! Și nici nu îndrăznesc să viseze la asemenea SF-uri…colective care, din start, ar fi fost clasificate, fără ezitări, ca fiind inoportune de către specialiștii din CTATU.

Mai mult, alții apar pe turnantă, ca material suplimentar pe ordinea de zi a ședințelor CTATU, deși art. 11 alin (4) din Regulamentul de Organizare si Funcționare a CTATU, aprobat prin HCL Timisoara nr. 390 din 26.10.2021,  prevede că “suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu mai pot fi amânate până la ședința următoare, la propunerea arhitectului șef sau a primarului“. Și nu a existat nicio… urgență, în afară de interesul pur comercial și contractual!

Alții nu pot, deși îndeplinesc condițiile! Și mai sunt unii, mai cu moț, care au parte de avize de oportunitate favorabile, în timp record, înaintea expirării perioadei de consultări și informări publice. În schimb, vorba celor din Ordinul Arhitecților România – Filiala Timiș, marea masă a proiectanților, care așteaptă să-i vină rândul la măcelărie, nici nu visează la așa… un ciolan. Nici măcar cu ochii închiși! Așa că, azi si aici, nu mai punem la socoteală că toate marile proiecte timișorene, fie că sunt imobiliare sau de retail, trec doar prin portofoliile membrilor CTATU. Mai are rost sau logică întrebarea: de ce?! Nu! Doar pentru ca răspunsul ar fi, inevitabil – de aia!

13 COMENTARII

  1. Hopaaa!! Postacii au venit sa apere onoarea domnilor de la PMT :))). Eu zic sa va uitati foarte foarte atent si la functiile celor ce detin un post in CTATU…ca poate se gasesc si corespondente intre ei toti…”cadre didactice UPT/facultatea de arhitectura/master urbanism” …o minunata defilare de baieti care sunt beton pe post…frecventa cu care comenteaza si domnul profesor Florescu :))…proiectele pe edilitare care nu sunt elaborate de firma dansului oare-s bune?? sau nu??:))-sa vedem unde zac disfunctionalitatile in neprimirea avizelor…cumva coincidenta face ca apare in ambele comisii tehnice ci cea din PMT si cea din CJ…Hanches regele nenincoronat la PUG-uri…a carui documentatii doamna Palalau le rezolva cu celeritate :))) in detrimentul altora. Poate vedeti si ce frematari se intampla si in facultate…unde doamna Bocan pierde in fata domnului Blidariu scaunul de conducere al facultatii de arhitectura…doamna Blidariu (sotia sotului)…mai nou foarte prezenta in mediul online….probabil ca dupa „proaspata specializare” urmeaza si un post in administratie?? vom vedea :))) Poate mai da Teleportarean niste shamanisme din licori bahice si afla care-i treaba cu bypas-ul ce se doreste cu banii OAR-ului :)))…or fi avand toate legatura?

  2. un demers jurnalistic de minim bun simt ar fi implicat si solicitarea unui punct de vedere de la cei mentionati in articol.
    un demers jurnalistic decent ar fi implicat si publicarea acelui punct de vedere.

    un act de mercenariat jurnalistic arata ca articolul de mai sus.

    • Exact! Aveti perfecta dreptate, ca de obicei. In tot ce spuneti! Doar ca e cale lunga de la “a menționa” la “a acuza”!
      Sunt pur si simplu date publice puse cap la cap. Dacă aveti altele, va aștept cu plăcere!
      Oricum, când o fi vreun proces de intentie, sper sa va văd in roba de procuror. Pana atunci, rămân la părerea mea: exagerați cu metaforele, epitetele, ștampilele, etichetele…

  3. Articolul acesta nu menționează cu ce probleme și disfunționalități s-au prezentat acele Documentații ce nu au primit Avizul de Oportunitate.

    • …pentru ca acest articol nu tratează aceasta problema. Vine și secțiunea despre care vorbiți. Chiar in oglinda, așa cum am promis. O zi frumoasa.

  4. Documentatiile pleaca cu dedicatie catre „firmele agreate” chiar de la CJ si cu binecuvantarea doamnei Palalau (chiar cea care a consfiintit ungerea lui Almajan in postul de arh sef de municipiu), mai sunt cateva documentatii care…au fost incepute de anumite firme de proiectare – realizate de irelevanti evident- dar cu suprafete deloc de neglijat…care ajunse in comisiile tehnice au fost redirectionate tot catre aceeasi grupare…am inteles ca ar exista niste plangeri de la proiectanti in acest sens la OAR…ce urmau sa fie solutionate…dar in conditiile in care aceleasi personaje din cele 6 firme favorite au castigat alegerile filialei OAR, in urma cu cateva zile, presupun ca vor muri in fasa…ca tot ei sunt cei ce vor solutiona respectivele plangeri. In OAR deja a inceput epurarea personajelor incomode, plus ca am inteles ca departajarea intre cei doi candidati a fost de ordinul 2/3 voturi…si zvonul de fraudare apasa destul de greu pe organizatie…to be unraveled in a later notice

    • Corecte informațiile dvs. Da, alegerile de la OAR sunt miza, azi. Și uite așa se inchide cercul- cjt, pmt și oar, ultima e cea care decide componente CTATU.
      Dacă a aveti informatii clare și coerente, care pot și probate, va rog sa ne scrieți in privat la voceatimisului@gmail.com sau pe mess pe pagina de Facebook a VT.

      • Pai comisiile tehnice din PMT sunt publice pe facebook….acolo se poate vedea cu ochiul liber dubla masura….unde proiectele ATG/Subcontrol etc…pot constru monoblocuri cu fatade extinse pe latura nordica…in fronturi continue de locuinte P/P+1 max…si vin cu structuri tip mastodont de 6/7 niveluri. Altii…ajunsi in comisie…cu puzuri chiar mai decente…unde procente mai mari de circulatii sunt amplasate la subsol…fac de porc proiectare….apoi….ce sa vezi…se disipeaza proiectul…si revine in atentia populara…ulterior…sub o alta firma de proiectare…care nu face DE PORC…face la fel proiectul…si SURPRIZA…trece. Comisia ce pana mai demult fu inversunata si siderata…acum vede rezolvari coerente…minunate…mult mai bune….pesemne cainta proiectantului si cedarea proiectului in favoarea unei noi firme de proiectare….a reusit sa faca dintr-u proiect initial DE PORC…unul de NEPORC.

      • Iar mai apoi…s-a intamplat si consultarea populatiei de la MINI PUG zona nord- btw abuziv, unde copii care elogiau mareata realizare nici nu s-au obosit sa isi stearga FB sa nu apara cu locul de munca la ATG

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare

Dominic Fritz anunţă o amplă acțiune de recuperare a patrimoniului orașului pe malul Begăi! Peste 11 hectare sunt ocupate ilegal

Dominic Fritz a anunțat că, începând de astăzi, Primăria Timișoara a demarat o amplă...

Primăria Timișoara a obținut prima finanțare europeană pentru digitalizarea serviciilor pentru cetățeni

Primăria Timișoara a câștigat o finanțare de 4 milioane de lei din fonduri europene...