Consiliul Județean Timiș ar putea rata șansa de a obține finanțare pentru un proiect cu fonduri europene în valoare de 80.000.000 de lei. Este vorba despre lărgirea la patru benzi a drumului care leagă Timișoara de Dumbrăvița și Giarmata și care face legătura astfel cu autostrada Timișoara – Lugoj – Deva. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, susține că finanțarea proiectului este blocată de Primăria Timișoara.
„Încep cu proiectul privind realizarea drumului județean Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata la patru benzi, un proiect important privind accesul la autostradă pentru care nu putem semna contractul de finanțare, chiar dacă din partea CJ Timiș documentația este completă. La acest moment, documentele stau pe masa ministrului Fondurilor Europene. Primăria nu și-a plătit corecția financiară de 1.000.000 de lei, având obligații financiare la bugetul de stat. Astfel, nu putem semna acel contract de finanțare. Îl putem semna abia după ce plătește Primăria Timișoara obligația, dar și-a asumat în 7 decembrie plata cotizației respective”, a declarat Călin Dobra. Primarul Nicolae Robu declara vineri că Primăria Timișoara nu dispune momentan de bani în conturi, astfel că mai mulți colaboratori ai municipalității sunt afectați. Printre companiile care au de încasat bani de la primărie se numără Regia Autonomă de Transport Timișoara și Colterm.