Dominic Fritz distruge Parcul Rozelor în numele „biodiversității”. Sub pretext ecologist, administrația USR lasă orașul în paragină

- Advertisement -
Timișoara, orașul care se mândrea odinioară cu grădini îngrijite, parcuri vibrante și spații verzi de invidiat, trăiește astăzi o degradare lentă, dar sigură, sub administrația USR condusă de primarul Dominic Fritz. Ultima „strategie” anunțată de municipalitate pare desprinsă dintr-un pamflet: Primăria promite să protejeze biodiversitatea prin… necosirea ierbii.

Conform comunicatului oficial, „societățile responsabile cu întreținerea spațiilor verzi vor aplica o cosire mozaicată și vor extinde perioada dintre intervenții pentru a sprijini polenizatorii, păsările și solul”. Tradus în limbaj comun: nu se mai taie iarba, pentru că administrația nu e capabilă să gestioneze întreținerea minimă a parcurilor.

Această explicație „ecologistă” pare mai degrabă o încercare penibilă de a masca neputința administrației USR, care, în loc să întrețină spațiile verzi, le lasă în paragină.

Un exemplu dureros este Parcul Rozelor – altădată simbolul eleganței și rafinamentului floral din Timișoara. Astăzi, parcul e o umbră tristă a ceea ce a fost: trandafiri uscați, frunze căzute de toamna trecută, boscheți care au luat locul aranjamentelor florale, iar în unele locuri, lipsesc cu desăvârșire florile. Totul sub privirea impasibilă a celor care ar trebui să administreze acest oraș, nu să-și bată joc de el.

Consilierul local Roxana Iliescu a reacționat ferm la această situație, publicând imagini din Parcul Rozelor însoțite de un mesaj critic:

„În timp ce administrația USR ne prezintă marea strategie pentru încurajarea polenizării, biodiversității urbane și reducerea riscului compactării solului prin lăsarea buruienilor să crească în voie, priviți fotografiile făcute de mine astăzi în Parcul Rozelor. Imagini dezolante din parcul odată celebru pentru frumusețea lui, în care administrația USR nu a fost în stare nici să curețe spațiile verzi de frunzele uscate căzute toamna trecută… Boscheți și trandafiri uscați și zone întregi fără un fir de trandafir, pline de buruieni.”

Această declarație vine să confirme ceea ce timișorenii văd și simt de luni bune: orașul e lăsat de izbeliște sub o administrație care preferă să inventeze scuze ecologice în loc să livreze rezultate.

USR nu reușește să gestioneze nici măcar întreținerea de bază a unui parc central, dar promite în schimb „strategii verzi” și „inovație urbană”. Timișorenii nu mai au nevoie de povești și sloganuri golite de conținut, ci de administrație reală, de intervenții eficiente și de respect față de patrimoniul urban și față de cetățeni.

Sub masca unei false ecologii, se ascunde o incompetență crasă. Să nu tundem iarba, să nu strângem frunzele, să nu îngrijim trandafirii — toate astea nu sunt măsuri pentru protecția mediului, ci pentru distrugerea unui oraș care a fost cândva mândria Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Simonis, despre absențele lui Fritz: Nu vreau ca România să ajungă ca USR

Într-un moment tensionat pe scena politică, președintele Consiliului Județean...

Incompetența lui Fritz lasă Timișoara fără Spitalul Municipal

În timp ce Dominic Fritz își face selfie-uri prin...

Din aceeași categorie

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Timișoara. Moment solemn pe aeroportul internațional

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seara...

Biserica de la Topla, protejată după incendiu

Slujba de Înviere de la Muzeul Satului din Timișoara...