Cuprins
Pe 7 octombrie, polițiștii de la IPJ Timiș „nu au fost sesizați”. Pe 13 octombrie, polițiștii aceluiași inspectorat cereau de la TPT, „de îndată” și sub amenințarea amenzii judiciare, tot ce s-a filmat, scris și semnat despre accidentul lui Ruben Lațcău cu tramvaiul 3554. Între cele două date stă plângerea noastră la Parchet. Acum, dosarul penal de la TPT are și număr.
Cuprins
Numărul e 7613/302/P/2026. Dosarul a fost înregistrat pe 12 octombrie 2026 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, la două zile după ce am depus plângerea penală. În aceeași zi, polițiștii din Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) al IPJ Timiș au început urmărirea penală „in rem” pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de articolul 322 din Codul penal. „In rem” înseamnă că se cercetează fapta, nu o persoană. Nimeni nu e acuzat deocamdată.
Ordonanța de ridicare a înscrisurilor, din 13 octombrie, a fost obținută și publicată de jurnaliștii de la InsiderTM. O semnează comisarul de poliție Raluca Miron și agentul principal de poliție Alina Boroșteanu. Un exemplar a fost înmânat societății TPT, condusă de directorul general Florin Petolea.
Pe 30 septembrie, în jurul orei 14:45, la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Brașov, tramvaiul Armonia nr. 3554 de pe linia 7, cu călători la bord, a lovit mașina TM 25 SXD, mașina lui Mihai-Dorin Florescu, președintele Consiliului de Administrație al SDM. Potrivit informațiilor noastre, la volan era Ruben Lațcău, pe atunci viceprimar, care venea de pe strada Brașov, unde avea STOP. Nu au fost victime. Poliția n-a fost chemată, iar totul s-a rezolvat cu o constatare amiabilă.
Dosarul penal de la TPT: tot tacâmul, de îndată
Ordonanța cere TPT să predea, „cu ocazia primirii prezentei ordonanțe (de îndată)”, 7 categorii de acte:
- filmările camerelor din interiorul și din exteriorul tramvaiului 3554, din 30 septembrie, între orele 12:00 și 17:00;
- numele vatmanului, programul lui, foaia de parcurs și graficul de circulație care arată traseul tramvaiului la ora accidentului;
- raportul sau nota vatmanului despre impact, moment, loc și direcția de deplasare;
- înregistrările dispeceratului: apeluri, mesaje radio, comunicări interne și sesizări;
- fotografiile, constatările tehnice, constatarea amiabilă, reparațiile, piesele înlocuite și actele de recepție;
- corespondența internă și externă despre accident, inclusiv cu SDM, Primăria Timișoara, asigurătorii și poliția;
- evidența electronică a validărilor de carduri, bilete și abonamente din tramvaiul 3554, pentru ziua accidentului.
Cine nu predă actele riscă o amendă judiciară între 500 și 5.000 de lei, iar refuzul e infracțiune, potrivit articolului 271 din Codul penal, scrie în ordonanță. Pentru un inspectorat care, cu 6 zile înainte, nu știa nimic, e un salt remarcabil de la liniște la urgență.
Punctul 7 merită o pauză. Din validări se vede cine era în tramvai în momentul impactului, adică posibilii martori. Exact oamenii pe care nu i-a întrebat nimeni nimic pe 30 septembrie, când accidentul a fost închis cu o amiabilă. Dosarul penal de la TPT începe, așadar, cu călătorii, nu cu politicienii.
De la vehiculul „cosmic” la Criminalitate Economică
Prin adresa nr. 2172 din 7 octombrie, IPJ Timiș ne-a răspuns că polițiștii „nu au fost sesizați”. Și, ca să nu rămânem cu mâna goală, ne-a trimis definiția vehiculului: „mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică”.
Șase zile mai târziu, același inspectorat bătea deja la ușa TPT după înregistrările dispeceratului. Tramvaiul nu s-a schimbat. Nici intersecția, nici amiabila. S-a schimbat doar faptul că accidentul a ajuns, pe hârtie, la Parchet. Rămâne fără răspuns de ce a fost nevoie de o plângere penală, făcută de un jurnalist, pentru ca Poliția să ceară un raport.
Fals în înscrisuri, exact ce am cerut să se verifice
În plângere am cerut procurorilor să verifice dacă în constatarea amiabilă apare ca șofer altcineva decât cel care a condus efectiv și dacă nu cumva e vorba de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dosarul penal de la TPT s-a deschis exact pe această faptă. Ordonanța nu spune care înscris e cercetat. Nu spunem că amiabila e falsă. Spunem doar că polițiștii o vor compara acum cu filmările, cu raportul vatmanului și cu dispeceratul.
Din probele propuse de noi, polițiștii au cerut aproape tot ce există la TPT: filmările, raportul vatmanului, evidențele dispeceratului și amiabila. Ordonanța privește însă doar TPT. Rămân de cerut documentele de la SDM: actele prin care mașina TM 25 SXD a ajuns la Florescu, foaia de parcurs și datele GPS din 30 septembrie, plus dosarul de daună de la asigurător.
Lațcău, cu două dosare in rem în aceeași zi
Marți, 13 octombrie, Ruben Lațcău de la USR, viceprimarul care conduce azi Timișoara cu atribuții de primar, a fost chemat la DNA în dosarul Colterm. În aceeași zi, polițiștii SICE ridicau acte de la TPT în dosarul accidentului în care, potrivit informațiilor noastre, la volan era chiar el. Ambele dosare sunt in rem. În niciunul Lațcău nu are, deocamdată, vreo calitate procesuală.
Vinovăția penală o stabilesc procurorii și judecătorii. Răspunderea politică e alta și se vede deja: în ambele dosare, administrația USR de la Primăria Timișoara a tăcut și i-a lăsat pe anchetatori să vorbească primii. Iar cererile noastre pe Legea 544 către TPT și SDM, trimise pe 1 și pe 8 octombrie, au termen de răspuns 18 octombrie. Până azi, liniște.
IPJ Timiș avea dreptate într-o singură privință: un vehicul poate merge și pe cale cosmică. Dosarul penal de la TPT, în schimb, a pornit abia când l-am împins noi.
Citește și despre asta
- Am dus eu accidentul lui Lațcău la Parchet, dacă Poliția n-a aflat
- Drumul IPJ spre TPT a trecut prin Parchet. Accidentul lui Lațcău, verificat abia acum
- Accidentul lui Lațcău cu tramvaiul: Poliția n-a aflat niciodată, totul s-a rezolvat „în famiglie”






