Duminică, 10 noiembrie 2013, în jurul orei 18:30, poliţiştii municipiului Lugoj au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe raza municipiului. La faţa locului, poliţiştii au constatat că I. Dumitru, de 40 de ani, din Lugoj, a condus un autoturism pe strada Buziaşului, iar la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice (1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat), a surprins şi accidentat doi biciclişti care circulau în aceeaşi direcţie de deplasare. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a celor doi biciclişti, R. Ileana, de 57 de ani şi B. Ana, de 61 de ani, ambele din municipiul Lugoj. Bărbatul de la volanul maşinii s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe parcursul aceleiaşi zile, în jurul orei 19:30, poliţiştii Serviciului Rutier s-au deplasat pe D.C. 152, în afara localităţii Moşniţa Nouă, unde s-a produs un alt accident de circulaţie. Acolo, poliţiştii au stabilit că P. Cristian, de 26 de ani, din Dumbrăviţa, a condus un autoturism dinspre localitatea Moşniţa Nouă spre localitatea Moşniţa Veche, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un biciclist care a pătruns pe sensul opus de mers. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului B. Ionuţ, de 24 de ani, din localitatea Moşniţa Nouă. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Având în vedere implicarea bicicliştilor în evenimentele rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş reaminteşte acestora câteva reguli de circulaţie, de care trebuie să ţină cont pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere:
• înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie nici un autovehicul;
• circulaţi cat mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul;
• nu circulaţi cu bicicleta sub influenta băuturilor alcoolice;
• este recomandabil să purtaţi o cască de protecţie omologată;
• circulând cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers;
• nu transportaţi pe bicicleta altă persoană;
• pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare alba sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);
• înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept;
• la schimbarea direcţiei de mers, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

Spune-ţi opinia civilizat!