Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Epidemia de rujeolă, în atenția premierului Grindeanu. Măsurile promise în cadrul vizitei din capitala Banatului

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Refuzul părinților de a-și vaccina copiii este principala cauză a epidemiei de rujeolă care a făcut peste 20 de victime în România. Prezent astăzi la Timișoara pentru a vizita un șantier, premierul Sorin Grindeanu a discutat cu reprezentanții sistemului medical, în încercarea de a găsi o soluție.

„Am avut o întâlnire cu reprezentanții medicillor de familie, cu cei de la DSV, cu toți cei de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, cu toți cei care au responsabilități în politica de sănătate în Timiș. Sunt opt decese în ultimul an la copii din diverse cauze, dar cea finală este următoarea: copiii nu au fost vaccinați. Suntem pe primul loc în țară, iar Caraș, Arad și Timiș adunate cazuri de rujeolă sunt cât toată țara la un loc. Nu se poate așa ceva. Cauzele care au dus aici sunt diverse, dar am ajuns în această situație. Eu nu cred că mai putem să ne facem că nu există. (…)Eu sper ca toată lumea să își dea concursul să rezolvăm problema. Înțeleg că nu mai e în acest moment o situație de lipsă de vaccin. Eu vă rog să sprijiniți demersurile publice care vor veni pentru informarea cetățenilor, pentru a fi informați și a ști că această campanie de vaccinare nu are legăură cu alte lucruri care se vorbesc. Aceste lucruri țin de sănătatea fiecăruia dintre noi. Eu sper să avem și rezultate. Cert este că din acest punct de vedere vom schimba și lucruri de ordin legislativ. O să vedem cum iese din dezbaterea publică Legea vaccinării. Noi trebuie să știm din timp și să comandăm din timp dozele necesare de vaccinuri pe diverse categorii. Două, trei cauze ar fi o rată mai mică de vaccinare în urban, zona de graniță, faptul că în Timiș vin pacienți din toată regiunea, nu doar din județul nostru și aici se încearcă a se trata cazuri din toată regiunea a dus la această creștere a numărului de cazuri din Timiș. Până la urmă nici nu contează de unde vin, contează că sunt 26 de copii care au murit în România”, a declarat premierul.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=aXq7VT0TZjI&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore