Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

EXCLUSIV Spitalul Județean Timișoara, devalizat ca-n codru de firmele de partid! (VII)

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Mai exact, unde se duce banul public și cine sunt cei care au acces nelimitat la fondurile guvernamentale, în special pe deconturile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate!

Întâmplător sau nu, tabloul sumbru a fost conturat de către organele statului român, strict în jurul unor interese financiare și de biznis, care țin doar de persoane sau firme afilitate cercurilor de interese liberale și democrat-liberale. Adică, la nivel de PNL sau PDL, de parcă PSD nu ar fi existat în ecuația de la SCJUT!

Oricum, chiar și la acest nivel de interes, concluziile raportorilor publici sunt dramatice și nu fac decât să confirme faptul că la SCJUT ”există indicii de săvârșirea unor fapte prin încălcarea legii penale, fiind identificate chiar și POSIBILE fapte de corupție”.

Atac la baionetă

Așadar, principalul aspect datorită căruia auditorii publici au fost susceptibili cu privire la săvârşirea unor posibile fapte de corupţie, face referire la faptul că procedurile de achiziţiei publică de la SCJUT s-au derulat prin intermediul unui grup de persoane juridice (SC VM DESIDER SRL, SC WEST TECH CENTER SRL, SC Karl Storz Endoscopia România SRL, SC 3M PROJECT SRL) a căror element comun este SC VFI MEDICA SRL, prin asociatul unic Iman Vlad Francisc, societate care are relaţii de afiliere şi/sau relaţii comerciale istorice cu aceste firme.

Mai mult, spun angajații Curții de Conturi Timiș, directorul financiar-contabil al SCJUT, Sărăcan Maria, este căsătorită cu dl. Moraru Marius, director de vânzări al SC Karl Storz Endoscopia România SRL, asociat cu această şi administrator la SC 3M PROJECT SRL.

Practic, se sugerează că Maria Saracan ar fi fost în incompatibilitate când a semnat documente prin care a angajat SCJUT ”în relaţii comerciale cu societăţi care au derulat şi derulează activităţi comerciale (SC Karl Storz Endoscopia România SRL, SC VFI MEDICA SRL) cu societatea la care este asociat semnificativ, SC 3M PROJECT SRL, precum şi cu SC Karl Storz Endoscopia România SRL, la care soţul Moraru Marius este director de vânzări”.

Cu atât mai mult cu cât, lasă se se înțeleagă cei de la Curtea de Conturi, la data de 21 ianuarie 2014, la un preț mult subevaluat, soțul Mariei Saracan a cumpărat de la Iman Vlad Francisc un apartament, în suprafață de 185,9 m2 (şi o cotă de teren de 240/480 m2), aflat pe strada Mureș din Timișoara, la preţul de vânzare de 80.000 Euro.

Trebuie făcută mențiunea că, în contextual crizei imobiliare, e greu să stabiliesti un preț real al unui activ, cu atât mai mult cu cât toți dezvoltatorii se chinuiesc să vândă, dar nimeni nu se prea înghesuie să cumpere. De precizat este faptul că, așa cum rezulta din declarații, apartamentul soților Saracan-Moraru a fost achiziționat ” la roșu”, iar vânzătorul, Vlad Francisc Iman, nu mai era în relații comerciale cu SCJUT, cel puțin la momentul tranzacției imobiliare, de mai bine de doi ani de zile!

Roata se învârte

Ca să rămânem la SCJUT, cu atît mai mult la combinațiile cu banul public, trebuie spus că cea mai mare unitate sanitară din vestul României are în bordul de conducere… doi consilieri locali ai Primăriei Timișoara: directorul economic, Maria Saracan, în calitate de reprezentantă a PDL și dr. Florică Bîrsășteanu, director medical, pe grila PSD Timiș! Normal, acest lucru ar trebui să se răsfrângă, în mod benefic și pozitiv, asupra activității SCJUT, în special pe partea de absorbție de fonduri, scrieri de proiecte europene, sponsorizări etc!

Și totuși, lucrurile stau invers! De vină este, normal, vraja magnetică a banului public! Dacă tot planează suspiciuni de incompatibilate asupra Mariei Saracan, în sensul că și-ar fi lipit soțul la banul public al SCJUT, trebuie spun că în cazul pesedistului Florică Bîrsășteanu lucrurile sunt mult mai simple, dacă nu, mult mai evidente.

Pe scurt, dr. Bîrsășteanu, posibil candidat de deputat al PSD Timis pe Colegiul 3 la alegerile din 25 mai, este, așa cum am mai spus, consilier local PSD al Primăriei Timișoara. Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” Timisoara, așa cum rezultă de pe site-ul municipalității, ”…din punct de vedere al învățământului și al cercetării este un spital clinic și este subordonat Directiei de Sănătate Publică a județului Timiș si Primăriei Municipiului Timișoara”. Dr. Florică Bârsășteanu, prin societatea pe care o reprezintă, recte SC Centrul de Radioimagistică dr. Bârsășteanu SRL, are o frumusețe de contract de închirere (nr. 4711 din 16 septembrie 2013) cu unitatea sanitară, recte ”Victor Babeș”, instituție aflată în subordinea DIRECTĂ a Primăriei Timișoara, autoritate publică unde prestează, în calitate de consilier local, și medicul pesedist!

Deci, cum râmâne cu (in)compatibilitatea?!? Trebuie spus că, la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” Timisoara, directorul medical al SCJUT, Florică Bîrsășteanu, a plantat un ”computer tomograf”.

Practic, singurul din unitatea sanitară!! Intâmplător e singurul, evident! Cert e că nu ar fi fost singurul aparat de genul acesta la ”Victor Babeș” dacă, nu cu mult timp în urmă, unul dintre managerii unității sanitare de la Boli Infectioase nu ar fi fost schimbat peste noapte, doar pentru că a îndrăznit să scrie un program european pentru achiziționarea, unui tomograf, RMN, angiograf, CT etc! E clar, nu?

Luptă pe fonduri

Evident, dr. Florică Bîrsășteanu, în calitate de director medical al SCJUT, instituție sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, nu este singurul pesedist cuplat la borcanul cu miere al fondurilor publice din sistemul de sănătate.

Cu atât mai mult cu cât nu e niciun secret pentru nimeni faptul că, în momentul în care SCJUT, a început să cumpere aparatură medicală – așa cum a achiziționat-o, legal sau nu!!!stăpânii tomografelor, rmn-urilor, angiografelor și ct-urilor private aproape că s-au stopat cardiorespirator, fibrilațiile reflectându-se direct în bugetul de încasări și în bilanțul contabil! Nu cel de decontări!!!

Nu mai vorbește nimeni de aparate întregi, unele noi-nouțe, care zac în subsolul SCJUT, deși au fost cumpărate cu milioane de euro din fonduri publice. Unele au fost stricate intenționat, alte sunt ”în conservare”, de mai bine de trei ani de zile, deși le lipseste…o simplă baterie (un UPS), care costă maxim 200 euro! Dar de că să fie exploatată aparatura SCJUT când mai bine merge pacientul la privat?!?

În fine, partea frumoasă e că, în aceste zile, toată lumea bună din Timișoara, și aici ne referim la medici și la factorul politic, în special PSD, așteaptă cu nerabdare ”licitația secolului XXI”. E clar că e le tremură buza unora să liciteze, atâta timp cât, în public, sub forma cosmetizată a unor investiții, Consiliul Județean Timis, prin vocea vicepreședintelui Călin Dobra, a anunțat că ”ambulatoriul Spitalului Județean Timișoara va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de circa 10 milioane euro”.

Acum, dacă RMN-ul ala de 3 Tesla, pe care-l laudă vicelepreședintele CJT, Călin Dobra, nu va costa un milion de euro…fiecare Tesla, așa cum s-a întâmplat la CJ Buzău, atunci va fi bine. Nu de alta, dar de cîteva zile încoace, procurorii DNA București nu mai fac față la informațiile care vin despre combinațiile mortale din sistemul de sănătate bănățean! Și în final, punem întrebarea: Rămâne că ne securizăm înainte de licitația de 10 milioane euro sau oprim jaful din banul public, fără partipriuri sau în funcție de carnetul de partid?

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

3 COMENTARII

  1. Dr Florica Barsasteanu e asociat cu presedintele CJ Mehedinti, penalul ala de Duicu. Au impreuna aparatura medicala la exploatat si in Spit Jud MH. Verificati si acolo. O sa va cruciti ce decontari de la CJAS…
    Succes. Va apreciez ca aveti curaj sa spuneti lucrurilor pe nume.

  2. Seful Vermesan si – a subordonat DSP-ul, spitalul implicit …In atitaia ani la DSP nu a facut nimic doar a luat bani degeaba,
    ”A facut sectia ortopedie”.. doar sa mai puna in conturi bani de la constructorii ” achizitionati”… pacat de contribuabilii acestui judet..
    Toti hotii din spitale, traiesc minunat. acum se doreste o noua reasezare.. maine o sa il vedeti la PSD , ca la liberali a fost primul din judet ” transferat”… Raman oripilat ca DNA nu s-a sesizat cu serviciile angajate la DSP, de cladirile pierdute, de cele cumparate de a lungul timpului de acolitii din sistemul medical, … Totul e de presa, daca te uiti pe declaratiile lor de avere te apuca rasul..Domnule ziarist sa sesizati ANI cu averile si afacerile (ne) declarate.. Apropo clica Dumitrascu Victor, Careba Cristian, Cristian Busoi, Florica Barsasteanu cand vor declara ca sunt sub stapanirea ” nasului” Horia Vermesan..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore