Consiliul Județean Timiș a organizat pentru toți pofticioșii, gurmanzii și iubitorii de tradiție, sărbătoarea „Roadele Toamnei”. Muzeul Satului Bănățean a fost luat cu asalt de sute de oameni ce au venit să se bucure de atmosfera de petrecere,de bunătățile expuse spre vânzare precum și de o zi călduroasă ce a încoronat ziua cu succes.

De cum pășeai după masivele porți de lemn ale muzeului, ochii îți erau inundați de o puzderie de culori, legume, fructe, flori care mai de care mai aprinse și mai îmbietoare.Dacă ajunsesei acolo cu gândul că „numa mă uit, nu iau nimic”, puteai liniștit să te resemnezi cu gândul că măcar un kilogram de orice va pleca cu tine acasă.

Aleea ce șerpuiește întreaga locație era presărata de tarabe cu bunătăți care mai de care mai  apetisante.Comercianții te invitau să le deguști marfa (căci ce reclama mai bună se poate decât dovada în sine? ) sau să stai cu ei „la taclale”.Muzica de fundal răsuna folcloric în toată zona iar participanții la eveniment mișunau de colo-colo clătindu-și ochii sau îngrămădindu-se la tarabe. Întregul loc era un deliciu atât olfactiv cât și vizual.

Cărnurile afumate atârnau rumene, brânzeturile din toată gama de la caș, brânză de burduf în coajă de brad la cașcaval afumat te invitau dacă nu să cumperi, măcar să deguști, nici ce ține de glicemie nu s-a lăsat mai prejos, ciocolată de casă (albă sau neagră, după preferințe) ștrudele de tot felul, faguri cu miere sau mere caramelizate erau dichisite pentru expunere. Faimoasa pită de Pecica era și  ea la mare căutare, captivând priviri cu rumeneala ei. Pe lângă leguminoase și fructifere, mai erau expuse și gata de luat acasă vestitele poțiuni alcoolice. Comercianții aveau rachiu, coniac de casă, țuică și nu în ultimul rând, „ambrozia” făcută din struguri. Podgorii cunoscute precum Recaș sau Pâncota, ofereau doritorilor vin, la litru sau la pahar (după cum permite ficatul cumpărătorului) din toate gamele, dulce, demidulce, sec sau demisec.

După ce umblai pe la fiecare masă cu produse și doreai un „time-out”, te puteai opri la una dintre terasele din fața scenei și să te delectezi cu „d-ale grătarului” sau să te înfrupți din ceaunele cu gulaș sau ciorbă de ciolan cu fasole.După ce am savurat și noi o porție de gulaș, am stat un pic de vorbă cu Marta Dumitru Ion, un negustor getbeget bănățean.Vesel și primitor, reprezentantul asociației familiale Marta ne-a prezentat marfa sa și ne-a invitat la o degustare de
bunătăți.

001 002 003 004
Pe picior de plecare, am fost opriți pentru o demonstrație muzicală la fluier, show oferit de un domn ce, pe lângă harul de a cânta, oferea doritorilor meditații la engleză și germană.Mulțumim organizatorilor pentru un eveniment pur tradițional bănățean.

 

Spune-ţi opinia civilizat!