Gabriel Oprea ameninţă cu retragerea UNPR de la guvernare, dacă PSD ”modifică PE FURIȘ Codul Penal”

- Advertisement -

Președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, ameninţă cu ieşirea de la guvernare în cazul în care Partidul Social Democrat va modifica ”pe ascuns” Codul Penal. „I-am spus-o şi lui Victor Ponta, le-am spus-o şi colegilor de coaliţie. În momentul în care constatăm că se lucrează, de exemplu, la Codul acela penal -unii, pe furiş, vor să-l modifice- sau se doreşte un atac asupra statului român, pe noi ne pierd de parteneri”, a explicat Gabriel Oprea în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată la ProTV.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să amâne cu o săptămână dezbaterea a 22 de proiecte de lege de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală, în timp ce PNL a cerut amânarea lor pentru o lună, până la finalizarea sesiunii parlamentare, scrie Mediafax, care amintește că membrii comisiei au introdus pe ordinea de zi cele 22 de propuneri legislative, care urmează să fie trimise instituţiilor abilitate -ICCJ, CSM, Ministerul Justiţiei- pentru puncte de vedere şi avize în termen de o săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Din aceeași categorie

Categorii Populare