Un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a sărit în apa rece a canalului Bega în încercarea disperată de a salva viața unei femei, însă victima era deja decedată.
Luni, 7 octombrie 2019, în jurul amiezii, dispeceratele ISU Banat și Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Timiș au intrat în alertă. O femeie a fost zărită în apa rece a canalului Bega, iar un echipaj SMURD, dar și pompieri cu autospecială de descarcerare și o barcă au demarat în trombă spre locație anunțată.
Trupul a fost descoperit exact în dreptul Parcului Copiilor, între Podul Decebal și Pasarela Îndrăgostiților, iar unul dintre pompierii care s-a deplasat la fața locului, fără să știe în ce stare se afla femeia, a sărit să o aducă cât mai repede la mal, pentru a-i fi acordat primul ajutor, în speranța salvării vieții acesteia.
Din nefericire, deși s-a desfășurat extrem de rapid, intervenția a fost în zadar, oamenii legii constatând că aceasta era deja decedată, motiv pentru care cadavrul a fost preluat de medicii de la SAJ.
”Pe fir” au intrat acum polițiștii, care cercetează exact în ce împrejurări a ajuns femeia în vârstă de circa 60 de ani în Bega, dacă s-a sinucis sau nu, aceștia urmând să identifice cadavrul.
[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=GbHjC_ghBlA&feature=youtu.be]