Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

SMURD Timiș, locul trei pe țară la Competiția națională de descarcerare și acordare a primului ajutor

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.
FLIGHT FESTIVAL 2023

Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, aflată la cea de a doua ediție, s-a desfășurat în perioada 27-29 august 2013, la Târgu Mureș. La concurs au participat cele mai bune echipaje din 12 judeșe din toată țara, care s-au calificat în urma etapelor zonale. Concret, 9 echipaje de acordare a primului ajutor calificat și 10 echipaje de descarcerare și-au demonstrat îndemânarea și rapiditatea de acțiune în cadrul competiției.

Întrecerea, derulată și în acest an cu sprijinul specialiștilor United Kingdom Rescue Organization (UKRO), a urmarit atât îndemânarea competitorilor, cât și însușirea elementelor de bună practică menite să dezvolte/îmbunătățească strategiile de reducere a numărului victimelor în urma accidentelor rutiere. După două zile de competiție, mult profesionalism și rigurozitate, pompierii
timișeni, aflați la prima participare, au obținut locul III la nivel național.

SMURD Timiș a urcat pe podium alături de echipajul SMURD al I.S.U. ”HOREA” al județului Mureș, care a luat locul I și de SMURD al I.S.U. ”Codrii Vlasiei” al județului Ilfov, clasat pe locul II.

”Acest rezultat, cu care ne mândrim, demonstrează faptul că o echipă unită și entuziastă, pasionată de lupta pentru viața și promptă față de cei aflați în nevoie, poate atinge orice nivel” au declarat reprezentații I.S.U. ”Banat”.

”Pompierii au avut pâna în prezent competiții specifice armei pompieri, dar acum se adaugă și partea de prim ajutor și partea de descarcerare, care devin specifice activității pompierului. Aici concurează numai pompierii, fără medic; în viitor ne gândim să includem și partea de medici în competiție, deci pas cu pas”, a precizat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Câștigătorii din acest an se califică automat la competiția internațională ce va avea loc în toamnă, în Statele Unite ale Americii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare