Ghinion curat! Societatea familială ”Giroceana” pierde apă în beneficiul cooperativei imobiliare care are parte numai de contoare defecte

- Advertisement -
Și datoria către ”Aquatim” este împovărătoare pentru o comunitate periurbană, așa cum este comuna Giroc, păstorită de peste 25 de ani de către pesedistul Ionel Toma, fără nicio întrerupere și așa cum i-a dictat conștiința: 12.023.312 RON! Adică, în jur de vreo 2,5 milioane de euro, bani care reprezintă restanțe pentru servicii de apă și canal, prestate și facturate de către operatorul regional, dar neachitate și ținute la secret de către administrația locală. Ascunse sub preș, până a pleznit puroiul!

Azi, o serie de lucruri și fapte sunt certe, așa cum veți vedea pe parcurs! În primul rând că societatea ”Giroceana”, care aparține Consiliului Local, este manageriată, încă de la înființare și până în prezent, adică de peste 10 ani, de către ginerele primarului Toma, tânărul Dacian Marinescu. Și rezultatele se văd cu ochiul liber!

An de an, așa cum rezultă din cifrele înregistrate în sistemul ANAF, gaura financiară a fost tot mai mare și, odată cu hăul din contabilitatea societății, chipurile, au crescut și pierderile de apă din rețea. Când, de fapt, totul a fost la mica înțelegere, în detrimentul comunității, dar în beneficiul dezvoltatorilor imobiliari! Si cu acceptul tacit al consilierilor locali care, deși cunoșteau situația financiară de la “Giroceana”, au votat așa cum le-a dictat primarul Toma, validând astfel managementul dezastruos al societății locale.

Toate restanțele ”Giroceana”, acumulate către ”Aquatim”, se datorează, fără îndoială, și cumetriilor care gravitează în jurul primarului Ionel Toma și, nu în ultimul rând, în raza de acțiune a celebrei cooperative imobiliare de pe raza comunei Giroc. Și asta rezultă clar din numărul de persoane angajate, pe sprânceană și strict în familie, pe organigrama societății, aflate, doar pe hârtie, în siajul Consiliului Local.

La zi, vorbim despre 106 angajați, toți antamați pe perioadă nedeterminată. Practic, doar rude, neamuri și prieteni ale unor șmecheri din localitate, consilieri, politicieni și prestatori de servicii, în interesul obscur al cooperativei imobiliare de la marginea Timișoarei. O mare familie!

NU în ultimul rând, asociația familială ”Giroceana” – sigur nu e o societate din subordinea Consiliului Local! – a fost îngropată în debite, așa cum reiese din documentele interne ale ”Aquatim”, datorită unor pierderi constante din rețeaua de apă, minusuri care au fost înghițite cu prea mare ușurință de către administrația locală. Cine nu crede, n-are decât să arunce o privire pe situațiile de la ”Giroceana” cu toate ceasurile de apă ”stricate/defecte”, schimbate în ultimii ani, în beneficiul dezvoltatorilor imobiliari, la debite de circa 1000 de metri cubi.

Contoare înlocuite, cu ochii închiși, pe bază de proces-verbal, fără nicio testare metrologică a aparatelor, care ar fi putut să lămurească, pe loc, cauzele defecțiunilor. Majoritatea, mecanice și în lanț, așa cum sugerează și cei de la ”Aquatim”!

O familie fericită

Așa se face că ”pierderile” din rețea au fost constatate, asumate de către administrația locală, prin societatea ”Giroceana”, și aruncate în cârca plătitorilor de taxe și impozite de pe raza localității de la marginea Timișoarei. Exact la fel ca și cu curentul electric: consum tot mai mare pe locuințele sociale din fosta unitate militară și pe iluminatul public stradal, dar nimeni nu observă ”scurgerile” și legăturile directe în rețea, în regim de șantier, în beneficiul unor dezvoltatori imobiliari. Chiar și pe persoane fizice, ca să fim corecți până la capăt!

Astăzi, așa cum rezultă din documente, asociația familială ”Giroceana”, distribuitor local de apă și canalizare, are datorii serioase către Aquatim, operator regional: circa 2,5 milioane de euro! Și, până mai ieri, cele două companii au căutat să încheie o înțelegere pentru stingerea datoriilor, negocieri făcute în cel mai mare secret, ca să nu isterizeze comunitatea de la marginea Timișoarei și nici să creeze panică în rândul consumatorilor că ar putea rămâne fără apă la robinete. S-a încercat chiar o delegare de servicii direct către ”Aquatim” dar, din cauza situației financiare a ”Giroceana”, preluarea de prestări servicii a căzut, așa cum spune operatorul regional, până la lămurirea misterelor.

Așadar, declarația lui Dacian Marinescu, directorul ”Giroceana” și ginerele primarului Ionel Toma, oferită pe subiectul datoriilor către ”Aquatim”, chiar colegilor noștri de la ziuadevest.ro, recte ”…vă menționez faptul că suntem în plin proces de negociere pentru preluarea rețelei de apă de către Aquatim, datele fiind confidențiale, motiv pentru care nu vă pot răspunde la nicio întrebare”, nu este altceva decât o gogoriță.

Una menită să ascundă și mai mult rahatul sub preș și să acopere furtul de apă din rețea, la mica înțelegere dintre cooperativa imobiliară de pe raza comunei Giroc și administrația locală! Mai exact că ceasurile de apă, de la blocuri aflate în construcție, s-ar fi stricat regulat – „erau oprite intenționat” – și au fost schimbate, la fel de regulat și fără nicio opoziție, de angajați ai societății din subordinea Consiliului Local. Fără nicio expertiză metrologică, ci doar pe baza unei simple constatări milițienești de tip: ”ceas defect”.

Da, cauzele defecțiunilor, fie ele mecanice sau tehnice, chestiuni extrem de importante și relevante, NU au mai contat! S-a pariat doar pe cuvântul agentului constatator, angajat al ”Giroceana”. Semn că toată lumea știa adevărul și avea explicația pierderilor de apă din rețea!

În aceeași cheie a fost citită ”pierderea” și de către specialiștii ”Aquatim” care au stabilit că marele consum de apă, înregistrat la intrarea/ieșirea de pe rețeaua principală, gestionată de operatorul regional, era diferit de cel înregistrat pe contoarele ”Giroceana”. Așa că ”Aquatim”, nu a mers după fentă cu ”pierderile” raportate de societatea familială de la marginea Timișoarei și a facturat în baza primei valori, știind clar ce se întâmplă la fața locului, așa cum rezultă din documentele interne ale societății.

Cu picioarele în prag

Și, în fața escaladării situației, ”Aquatim” a notificat ”Giroceana”, pe data de 7 februarie 2022, că are la dispoziție fix 5 zile calendaristice pentru a-i achita suma totală de 12.023.436 RON, bani ce reprezintă: 11.429.312 RON, contravaloarea serviciilor de apă și canalizare, la care se adaugă cifra de 594.124 RON, penalități de întârziere.

Așa cum rezultă din documente, debitul de 2,5 milioane de euro a fost calculat în conformitate cu stadiul datoriei existente până la data de 3 februarie a.c: ”În situația neachitării, până la termenul stabilit, vom promova acțiune judecătorească, urmând să suportați cheltuielile de judecată care decurg din derularea procesului cât și eventualele cheltuieli de executare silită”.

Practic, vorbim despre circa 160 de facturi neachitate, emise de ”Aquatim” către ”Giroceana”, începând cu luna martie 2021, documente financiare care vizează, în special, consumul de apă de pe străzile: Daliei, Rândunicii, Orhideelor, Narcisei, Bujorilor (înainte de calea ferată) și Semenic. Cert e că, pe data de 17 februarie 2022, cu cuțitul la os, administrația giroceană a achitat către ”Aquatim” suma de 400.000 RON din totalul de peste 12 milioane RON.

Lucru care a nemulțumit profund operatorul regional, semn că, pe data de 22 februarie 2022, ca urmare a unei reevaluări a situației financiare, acesta a decis, în scris, că va demara procedura de executare silită pentru recuperarea sumei de 11.623.436 RON.

Semn că plata de 400.000 RON, achitată de ”Giroceana” către ”Aquatim”, a ajuns doar pentru o măsea și n-a potolit deloc foamea operatorului regional de apă și canal, banii fiind scăzuți, nu din datorie, ci din penalitățile de circa 600.000 RON. Așa că azi, datoria propriu-zisă a comunei ”Giroceana” către ”Aquatim” este cam aceeași: circa 2,3 milioane de euro!

Și exact așa arată, la milimetru și la zi, cifrele societății din subordinea Consiliului Local Giroc. O entitate care doar cu numele mai aparține administrației publice pentru că, indiferent cum sunt privite lucrurile, totul pare o afacere de familie, susținută din bani publici și coordonată de ginerele primarului Ionel Toma, încă din prima zi de înființare, mai puțin în beneficiul locuitorilor care, acum, riscă să rămână fără apă la robinete. Spre bucuria, în schimb, a cooperativei imobiliare care, de ani de zile, n-are noroc nici la contoarele de apă și nici la cele electrice. Ghinion curat, nu altceva…

1 COMENTARIU

  1. Poza asta cu primarul e recenta? Nu arata bine deloc… sa fie adevarat ce ziceau ca avea cancer… nu doresc boala nimanui… dar dreptate si justitie da!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie