AcasăStiriSanatateInvestiţii de peste 9.000.000 de euro, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență...

Investiţii de peste 9.000.000 de euro, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență din Timişoara. Ce secţii au fost modernizate

7.000.000 de lei – pe reparaţii şi 9.000.000 de euro pentru invetiţii – la atât se ridică valoarea lucrărilor făcute la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență din Timişoara, în anul 2016. Banii au venit în cea mai mare parte de la Consiliul Judeţean Timiş şi au fost folosiţi pentru secțiile de Neurologie, Cardiologie, Chirurgie Vasculară, Diabet Zaharat, Gastroenterologie și secțiile de Chirurgie.

Managerul spitalului, Marius Craina, a declarat că „Suntem în plină renovare a Compartimentului de Explorări funcţionale care îşi mută locaţia în fosta secţie de Imunologie având în vedere deschiderea, inaugurarea şi punerea în funcţiune a Institutului Oncogen. Am renovat după cum bine ştiţi morga şi avem una din cele mai moderne unităţi de prosectură din România. De asemenea, am făcut investiţii masive, lângă Amfiteatru aţi văzut că se realizează o construcţie nouă, unde va fi o garderobă pentru Spitalul Judeţean, iar o parte va deservi arhiva Spitalului Judeţean. Investiţii am făcut şi în Maternitatea Bega. Anul acesta, după cum bine ştiţi, am terminat de schimbat structura de termopane, deci am înlocuit toate geamurile cu termopane şi uşile. Suntem în procedură de renovare a anumitor saloane, terminăm două săli de operaţie care vor fi la nivelul pe care îl vedeţi astăzi aici, undeva după sărbători vor fi apte de funcţionare. Am renovat de asemenea parte din demisol şi urmează să renovăm altă parte din demisol, deci au fost investiţii masive în Maternitatea Bega. De asemenea, aţi văzut că am făcut o conferinţă de presă şi am finalizat staţia de sterilizare în proporţie de 100%. Au fost investiţii pe infrastructură, iar aparatura a fost finanţată de către Ministerul Sănătăţii. Deci din acest punct de vedere pot să spun că suntem foarte mulţumiţi de ritmul în care s-au desfăşurat lucrările de modernizare şi reparaţii. La blocul operator de la Chirurgie am renovat o sală de operaţie. Suntem în curs de renovare pentru cealaltă sală de operaţie, ne apropiem de final. La Urologie am renovat una din sălile de la blocul operativ, iar la Nerochirurgie una din săli este funcţională şi a fost redată circuitului medical, iar alta este în curs de renovare”. Conform lui Craina, CJ Timiș va finanța lucrări importante pentru unitatea medicală și în anul 2017.

VOCEA TIMISULUI va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii!

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Urmăriți-ne

15,745FaniÎmi place
539CititoriConectați-vă
163CititoriConectați-vă
1,670CititoriConectați-vă
187CititoriConectați-vă
48,400AbonațiAbonați-vă

Articole recente

Comentarii recente