sâmbătă, octombrie 17, 2026

Lugojean cu maşină burduşită cu ţigări de CONTRABANDĂ şi substanţe INTERZISE, depistat de poliţiştii din Deta, în trafic FOTO

1 minute citire
contrabanda tigari 2 jpg

Joi, 15 mai 2014, poliţiştii oraşului Deta au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N.59, chiar în mijlocul oraşului. Procedând la efectuarea controlului autoturismului, condus de un tânăr de 33 de ani, din Lugoj, poliţiştii au constatat că acesta transporta mai multe pachete de ţigări netimbrate corespunzător, de provenienţă Serbia.

Ca urmare a inventarierii, s-a stabilit că în interiorul autoturismului se aflau 7.480 de ţigarete, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate lucrătorilor vamali. La o verificare şi mai amănunţită, oamenii legii au mai descoperit în autoturism şi 27 de litri de erbicid, a cărui proveninţă nu a putut fi dovedită.

Lugojeanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă calificată şi transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase cu încălcarea prevederilor legale, în timp ce poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului.

contrabanda tigari 4
contrabanda tigari 4
contrabanda tigari 1
contrabanda tigari 1
contrabanda tigari 2 jpg
contrabanda tigari 2 jpg
contrabanda tigari 5 jpg
contrabanda tigari 5 jpg

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate