După ce cu numai câteva zile în urmă vă prezentam o imagine care demonstra faptul că Ministrul, actualmente al muncii, fost al Mediului, care a inițiat ”timbrul de mediu” are o mașină înmatriculată în Bulgaria, pentru a NU plăti tocmai timbrul de mediu”, aceeași Rovana Plumb ”lovește” din nou, cu un tupeu fantastic.
Ca să demonstreze că nesimțirea politicienilor de la putere nu cunoaște limite, Rovana a ”comis-o” din nou. După ce-a anunțat că mașina cu numere de Bulgaria, din curtea vilei sale este acum a fiului ei și ea, personal, nu mai are nicio legătură cu Audi-ul Q7, Plumb a făcut-o lată cu mașina proprie și personală. Este vorba despre BMW-ul M6 cu numărul de înmatriculare B 111 RPB, o mașină care costă peste 100.000 de Euro, bolid declarat și menționat inclusiv în declarația de avere a actualului ministru al Muncii.
”Știind că are funcție sus-pusă, că este cine este, că nimeni nu se poate atinge de ea, că este mai presus de lege, de reguli și de orice muritor de rând, s-a gândit că are dreptul divin de a-și parca automobilul pe contrasens, pe interzis, exact pe o banda de intrare în parcarea de la Mall” scrie 4tuning.ro, acolo unde ”epitetele” sunt mult mai prezente la adresa ministrului Rovana Plumb.



Comentează folosind contul Facebook
Facebook confirmă identitatea, dar nu îți creează cont, nu te abonează la newsletter și nu te autentifică în Vocea Timișului.