Nesimtirea ,,militianului” local Avramescu: A vrut să amendeze un cetatean de onoare al Timisoarei pentru ca ”asa vreau eu!”

Nesimtirea ,,militianului'' local Avramescu: A vrut să amendeze un cetatean de onoare al Timisoarei pentru ca ”asa vreau eu!”

0
2091
Costi Duma
A vrut să amendeze un cetatean de onoare al Timisoarei pentru ca ”asa vreau eu!”

Un polițist local din Timișoara pe numele său Avramescu, a fost la un pas de a sancționa un cetățean de onoare al Timișoarei pentru că ”așa vreau eu!”, aceasta fiind replica ”reprezentantului legii” în discuția cu fotoreporterul Constantin Duma – un domn respectabil cu venerabila vârstă de 64 de ani.

Nesimțire fără frontiere din partea unui agent al Poliției Locale Timișoara, demonstrată la finalul săptămânii trecute, într-un magazin din zona Modern. Agentul Avramescu, cu comportament de milițian dezgustător, și-a dat în petec vineri, 24 aprilie 2020, în jurul orei 20:40, încercând să intimideze un fotoreporter cunoscut în Timișoara.

”Organul” a vrut să profite de hotărârea Consiliului Local pentru Situații de Urgență, care prevedea că începând de sâmbătă, 25 aprilie 2020, se sancționează neutilizarea măștii de protecție ”în spații închise unde se desfășoară activități cu publicul și în mijloacele de transport în comun”, deși hotărârea nu intrase în vigoare la data și ora incidentului.

Redam mai jos postarea lui ,,Nea Costi” pe Facebook:

” Vineri, 24 aprilie 2019, ora 20:40 în magazinul Profi pe strada Renașterii din Timișoara. Mă pregătesc să fac mici cumpărături de ultimă oră, după o zi agitată cu ministrul Transporturilor, cu subiecte schimbate de presiunea acestor clipe grele de izolare ale oamenilor. Simți limitele pe care le pot suporta oamenii, disperarea celor direct afectați sau apăsați de lipsuri și obligații pe care nu le pot onora.

De mâine intră în vigoare măsurile instituite de Primăria Municipiului Timișoara privitor la obligativitatea purtării măștilor în spatiile închise, magazine. O perioadă gestionată cu eforturi mari și trecută destul de bine pentru Timișoara.

Înainte de intrarea în magazin aștept câteva minute până iese o persoană, mă asigur că este spațiu rezonabil în interior, și, liniștit, întreb dacă este deschis. Vânzătorul încuviințează că da și din acel moment mă consider cumpărător.

Mă opresc la intrare, unde mă echipez cu o mănușă care este oferită pentru manipularea unor produse pe care le atingi. Aveam și masca pregătită și mă frapează de la început limbajul și forma de adresare a lucrătorului de la Poliția Locală unui cetățean mai în vârstă decât el cu apelative cu totul nepotrivite unui om.

Surprins, mirat până la indignare de cele auzite, ridic privirea de la mănușa mea și sunt luat direct de vajnicul polițist. Voi reda în continuare dialogul pe care l-am avut cu Domnia Sa:

  • Pune masca pe fața! Mi s-a adresat din vârful autorității cu care a fost învestit de comunitate
  • Pune și pe nas, mă! O privire mi-a scăpat peste mască pe care mi-o pusesem. Bineînțeles că m-a taxat precum pe cetățeanu anterior, dar mai hotărât:
  • Ce te uiți, mă nesimțitule?
  • Poftim? I-am răspuns dintr-un instinct
  • Da, ce te uiți așa, nesimțitule?
  • Vezi de treaba Dumneatale i-am zis
  • Mai vorbești? Nesimțitule! CAR–TEA DE IDENTI-TA-TE! A-VRA-MES-CU!
    A fost o solicitare legală, corectă, m-am supus. I-am dat buletinul, îl aveam pregătit împreună cu declarația legală necesară. A plecat spre ieșire și din ușă mi-a strigat răspicat că înainte:
  • LA MA-SI-NA!
    Bulversat, am ieșit din magazin și atunci am observat că un microbuz al Poliției Locale era parcat imediat lângă magazin. În mașină mai era un lucrător, iar domnul A-VRA-MES-CU a urcat în locul șoferului și-a pregătit niște documente, după care mi-a cerut: HIR-TIA!. Am înțeles că era vorba despre Declarația pe proprie răspundere. I-am înmânat-o.
  • De ce tremuri, mă?
  • Pentru că m-ați făcut nesimțit. Ori eu nu v-am jignit pe Dumneavoastră
  • Şi nu ești nesimțit? Uită-te la tine!
  • Eu am vorbit cu dumneavoastră
  • Tu ești un nesimțit și ești tu înaintea mea. Primești și amendă.
  • De ce?
  • Pentru că ești nesimțit. A! Un nesimțit de la presă! A observat din documentul pe care îl avea în mâna că eram din presă, avea identitatea pe legitimația de presă.
  • Îți dau amendă de la 500 la 1.500 de lei!
  • Pentru ce?
  • Pentru că pe HAR-TIE nu scrie că mergi să-ți cumperi mâncare! Aici nu ești în DO-CU-MEN-TA-RE O-FI-CI-A-LA cum scrie pe foaie.
  • Vă înșelați, scrie” magazin”!
  • Ţi-am spus că ești nesimțit! Mai ești și obraznic!
    A schimbat câteva vorbe cu colegul din mașină…
  • Îți dau 500 de lei amendă!
  • De ce?
  • Pentru că așa vreau eu!
  • Sancțiunea se dă gradual.
  • Eu stabilesc gradualul! Ţi-am făcut mustrare verbală, prima! A doua îți dau 500 de lei amendă! Gradual să nu-ți dau 1.500 din prima.
  • Ţi-am spus să-ți pui masca în magazin?
  • Am pus-o. Fără să comentez. Sancționarea nepurtării măștii intră în vigoare de mâine, 25 aprilie 2020.
  • De ce vorbești așa reținut? Ai ceva de înregistrare? Noi, oricum avem acces la imaginile pe camerele de supraveghere și o să-ți citesc pe buze tot ce ai zis!
    În acel moment intervine colegul domnului A-VRA-MES-CU și stabilesc dânșii că trebuie să plece la un eveniment. Bineînțeles că mă mai gratulează cu cu apelativ de nesimțit, îmi dă actele și pleacă în trombă.
  • Am rămas abătut în stradă, apăsat de cea mai cumplită molimă care a lovit omenirea de la cel de-al doilea război mondial. Sau poate doar de neputința unui om care ar trebui să facă altceva pentru cei pentru care este plătit. Şi plătit bine. Am trei întrebări:
  1. Mi-a scăpat ceva domnule A-VRA-MES-CU?
  2. Solicit autorității pe care Poliția Locală o reprezintă să recupereze înregistrările de la magazin și de la mașina oficială a Poliției Locale, care vineri 24 aprilie la ora 20.50 sigur se afla în misiune în situația prezentată. Sau Poliția Națională, coordonator în virtutea ordonanțelor militare.
  3. În viața mea nu am fost jignit într-un mod așa de grosolan de un om, nu vorbesc de autoritate. Oare cine face examinarea psihologica a acestor persoane spre o carieră de mare succes?
  4. Ultima remarcă: Oare să fi fost eu singurul care să fi avut parte de un astfel de tratament? Personal, dacă așa ar sta lucrurile, las totul ca o remarcă, poate amară că nervii ne pot fi întinși la maximum. Ce poate fi mai amar decât o experiență neagra în Era Coronavirus?”, a relatat Constantin Duma, fotoreporter al agenției de presă Agerpres, dar și cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, ca urmare a faptului că a fost unul dintre principalii fotografi ai Revoluției din Decembrie ’89.

Desigur că un ,,milițian” precum agentul Avramescu nu are de unde să știe cine sunt cetățenii de onoare ai Timișoarei, așa cum, probabil, îl interesează prea puțin calmul și bunul-simț al omului pe care-l avea în față la momentul conversației, dar, din BUN SIMȚ, atunci când vorbești cu o persoană cu păr cărunt și, vizibil trecut de prima tinerețe, deși, culmea, porecla fotoreporterului în discuție este tocmai ”Tinerețe”, te strădui, dacă nu îți iese din prima, să nu afișezi un limbaj și un comportament de milițian semidoct, însă, poate, ”domnul” Avramescu, devenit acum, și el, celebru, a avut de la cine învăța să demonstreze această atitudine: tocmai de la milițianul-șef, Dorel Cojan – un personaj care conduce Poliția Locală Timișoara de circa opt ani fiind un ”interimar” continuu!

Vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile acestei ”întâmplări”, și așteptăm să ne povestiți și nouă pățaniile ”sinonime”, dacă ați avut parte de așa ceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.